Cyfer : Color : Cuprins

Muzica – Cea Mai Potrivită Artă Pentru Contemplarea Minții

Realitatea nu este așa cum o percepem noi oamenii. Simțurile noastre pot distinge doar o mică parte din informațiile care ne înconjoară, suficient cât să supraviețuim și să ne reproducem. Dacă am desluși mai puține date, am fi în pericol. Dacă am percepe mai mult decât necesarul, am irosi resurse prețioase. Creierul decodează informația recepționată pentru a construi o imagine completă a lumii așa cum o cunoaștem. Aceste operații costă resurse. Dacă nu sunt utile, sunt eliminate.

De exemplu, omul nu percepe decât o mică parte din spectrul electromagnetic. Ochii umani pot detecta o lungime de undă de 650 nanometri ca fiind culoarea roșie. Există animale (păsări, albine, unii pești) ce pot percepe unde ultraviolete (100 nanometri). Șerpii pot detecta unde infraroșii prin membranele de la nivelul feței. Dar cum percepția ultravioletelor sau a infraroșiilor nu a fost importantă în supraviețuirea speciei umane, corpurile noastre nu au dezvoltat simțuri pentru ea.

Spectrul electromagnetic este larg, cu lungimi de undă între 1 picometru și 100 megametri. Cuprinde unde gama, microunde, unde radio. Este greu de imaginat cum ar arăta lumea, dacă am avea organe pentru a-l percepe pe tot. Este greu de calculat ce resurse și ce putere de calcul am avea nevoie pentru a procesa toate aceste date, în felul în care creierul nostru lucrează cu fiecare dată percepută de simțuri. Cunoaștem spectrul electromagnetic cu ajutorul unor instrumente artificiale. Dar cine știe câte alte date se perindă pe sub nasul nostru fără să avem încă habar de existența lor.

Datele pe care creierul le obține prin simțuri trebuie procesate pentru ca noi să înțelegem ceva din ele. Creierul folosește alte conexiuni (memorie) pentru a construi o imagine utilă a mediului înconjurător. Nu doar că datele percepute acoperă o parte infimă din realitate, dar ele sunt alterate în așa fel încât să aibă sens. Creierul modifică și completează datele, pentru a salva resurse. Nu ne interesează tot ce putem percepe, ci doar părțile semnificative. Putem să percepem ceva ce nu există sau să nu remarcăm o schimbare majoră.

Organele noastre de recepție nu sunt chiar cel mai eficient design. Ochii sunt exemplul clasic. Stratul neuronal ce transmite informații către creier este așezat în calea celulelor fotosensibile. E ca și cum ne-am uita la un ecran după ce am pus între noi și el o plantă stufoasă. Din această cauză avem „pata oarbă” pe retină, o zonă în care fotoreceptorii nu pot percepe lumina. Am moștenit eroarea de proiect de la celelalte vertebrate. Alte animale, ce au evoluat pe o altă linie, nu au această problemă. De exemplu la caracatiță, stratul neuronal este în spatele celulelor fotosensibile.

Curiozitatea noastră de a înțelege Universul este firească. Dorim să știm dacă este un plan cosmic și ce loc avem noi în el. Care este scopul nostru. Suntem însă serios limitați de instrumentele cu care natura ne-a înzestrat. Suntem o primată nesemnificativă, ce încearcă să supraviețuiască pe un firicel de praf, într-un colț de galaxie.

Înaintea oricărui demers de a cerceta Universul, trebuie să investigăm cine este acest „eu” ce dorește să analizeze Universul. Fără a înțelege Mintea și felul în care ea se raportează la informațiile din exterior, nu putem interpreta datele, oricât de precise și complexe ar fi.

Sesizez trei abordări în încercarea de a înțelege binomul Eu-Univers:

Abordarea științifică are limite. Chiar dacă am reuși, folosind instrumente, să detectăm o mare parte din datele care ne înconjoară, e greu de crezut că le vom putea interpreta corect. Nu am dezvoltat simțuri pentru alte spectre, deci vom avea nevoie de putere de calcul artificială pentru a le interpreta. Algoritmii folosiți vor fi proiectați tot de oameni, deci nu știm cât de eficienți vor fi în decodare. Chiar dacă am avea instrumente, putere de calcul și algoritmi pentru a descifra toate datele care ne înconjoară, e posibil să fim mai confuzi decât înainte, despre activitatea din Univers. Abordarea științifică nu pune accent pe psihanaliza individului care cercetează datele.

Abordarea monastică este potrivită doar pentru o parte infimă a populației. Ceilalți oameni nu vor fi dispuși să renunțe la plăcerile simțurilor pentru a-și înțelege propria minte, sau pentru a înțelege Universul. Reducând la minim datele cu care simțurile noastre sunt bombardate în fiecare minut, putem înțelege felul în care mintea se raportează la exterior. Prin abordarea monastică se poate remarca felul în care Mintea alcătuiește o bună parte din realitate. Cum nu doar sentimentele, dar și întâmplările sunt o alegere internă.

Arta presupune alterarea datelor pe care le putem percepe pentru a le sincroniza cu mintea noastră. De ce am altera realitatea, așa cum este ea percepută de simțuri? Pentru că informațiile percepute din mediul înconjurător nu au sens decât după ce mintea le interpretează. Datele neprelucrate trebuie să fie structurate, armonizate, să aibă ritm, tensiune, rezolvare, antiteză. Mintea face aceste operații.

Astfel, o cameră cu un ceas pe perete și un ceas pe masă nu constituie o operă de artă, dar dacă imaginea este pictată de Dali, atunci este artă. Cântecul privighetorii nu este o operă de artă, dar o simfonie de Beethoven este. Dansul unui albatros nu este artă, dar spectacolul de balet Corsarul este. Un apus la tropice nu este artă, dar dacă este fotografiat de Costin Mihai, devine artistic. Un măr nu este o operă de artă, dar un compot cald cu prune, miere și portocale gătit de Alain Passard este.

Sesizați modelul? Percepem din mediul înconjurător informațiile, le structurăm în așa fel încât mintea nostră să fie în acord cu ele, apoi le oferim altor minți. E ca o formă introspecție în propria minte și apoi o comunicare cu alte minți. „Mintea mea înțelege realitatea așa. Aștept un feedback de la tine”.

Dacă pentru grosul populației, arta este cea mai potrivită metodă de reflexie asupra propriei minți, se pune problema care dintre arte ar fi mai eficientă. Pentru a estima asta, trebuie să analizăm simțurile.

Percepția tactilă

Probabil simțul primordial. Un copil nu trebuie educat despre ce înseamnă durerea fizică. O simte. Pielea e străbătută de terminații nervoase care transmit informația către creier. Mângâierile persoanei iubite sau masajul făcut de un profesionist ar putea trece drept artă în mintea noastră.

Percepția olfactivă și gustativă

Bucătarii pot alcătui rețete, folosind ingrediente din natură, structurând și armonizând gusturile din natură. Problema este că aceste bucate sunt de obicei bogate caloric, ușor de mestecat și asimilat. Demersul de a înțelege Mintea și Universul prin arta culinară ar duce invariabil la probleme mari de sănătate și supraponderabilitate.

Deoarece arta tactilă este limitată, arta culinară este problematică, rămân două simțuri potrivite demersului nostru. Văzul și auzul sunt cele mai dezvoltate simțuri ale noastre, dacă este să luăm în considerare spațiul pe care decodarea lor îl ocupă în creier.

Comparație între văz și auz

Suntem fără îndoială o specie de „animale vizuale”. Ne bazăm cel mai mult pe văz pentru a ne orienta în natură. Însă sunetul este mai pretabil la artă decât imaginea. Ambele simțuri percep unde. Văzul este limitat la o „octavă”, auzul poate percepe aproximativ 8-9 octave. O octavă înseamnă dublul frecvenței. Ochiul uman poate distinge unde electromagnetice cuprinse între 430-770 teraherți. Dacă dublăm frecvența 430 (roșu), obținem 860 (ultraviolet). Am părăsit deja spectrul vizibil ochiului uman. Urechea umană poate percepe unde între 20 și 20000 herți. Ochiul percepe culoarea cu ajutorul celulelor con. Acestea sunt sensibile la doar 3 culori (roșu, verde și albastru). Prin combinarea informației de la celulele con, creierul poate înțelege nuanța de culoare. Asta înseamnă o capacitate limitată de a distinge între diverse frecvențe de undă. Auzul este foarte precis în discriminarea frecvențelor undelor.

Dacă ar fi să auzim în felul în care vedem, am putea percepe doar aproximativ 8 note pe pian, iar sunetul ar fi steril, similar tonului de la telefon. Notele s-ar amesteca și nu le-am putea distinge clar.

Timbrul

Atunci când auzim vocea mamei. O recunoaștem imediat. Asta se întâmplă pentru că vocea ei are un timbru specific. Atunci când corzile vocale vibrează, pe lângă sunetul de bază, apar alte sunete de frecvențe diferite, numite armonice. Intensitatea lor este diferită de la un individ la altul în funcție de felul în care craniul și corpul său sunt construite. Sistemul nostru auditiv poate detecta toate aceste amănunte, atunci când încercăm să detectăm cine produce un sunet.

Armonie

Mai multe sunete cântate simultan pot produce un efect plăcut sau neplăcut pentru urechea umană. Armonia studiază și organizează aceste relații. Mai multe note formează acorduri, iar succesiunea lor tensiune și eliberare. Urechea umană nu poate detecta doar timbrul instrumentelor dintr-o orchestră, dar și felul în care ele se suprapun și alcătuiesc o „imagine” sonoră complexă.

Goethe remarca într-o conversație cu Reimer că „pictura nu posedă o teorie stabilită și acceptată așa cum există ea în muzică”. Nu este de mirare. Întinderea spectrul sonor ne oferă o capacitate enormă de structurare, reușind astfel să sincronizăm datele auditive cu Mintea. Teoretizarea muzicii a fost mai simplă decât sistematizarea artelor bazate pe celelalte simțuri.

Atunci când ascultăm muzică, primim date din Univers. Sunt unde pentru care avem o sensibilitate crescută. Sunt informații structurate de Minte. Ascultând muzică, pornim involuntar într-o introspecție asupra Minții. Analizăm un domeniu al Universului în care suntem competenți prin construcție și evoluție. Înțelegem cine caută, ce anume și de ce.


Dacă dorești să-ți educi percepția muzicală, poți face lecții de chitară în București (zona Eroilor) sau pe Skype. Mai multe detalii se găsesc la adresa http://www.cyfer.ro/Meditatii-Chitara-in-Bucuresti.html.

Alte articole:
Cum să înveți rapid să cânți la chitară și orice altceva
De ce vei suferi etern dacă nu vii la lecțiile de chitară cu Călin Cyfer?

Despre Călin Cyfer:
biografie muzică
alte detalii (meditație, dietă, sport, nomadism, etc.)

Referințe articol:
Donald Hoffman – Visual Intelligence

Foto: Paul Petruț

1380274_616599051748009_1835277537_n



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +