Cyfer : Color : Cuprins

Muzică, muzician, muzicant, compozitor, trupă de coveruri, ce înseamnă?

Ultimul scandal media despre cât de onorabil este demersul muzical al trupelor de cover, arată că lumea nu cunoaște termeni muzicali simpli și poate fi indusă în eroare de oricine debitează prostii, doar pentru că o face de la o portavoce mai mare.

Muzică = combinarea sunetelor într-o manieră specifică, pentru a transmite un mesaj. Spre deosebire de celelalte simțuri, oamenii pot auzi mai multe octave, adică dublul frecvenței unei note. În celelalte spectre nu putem percepe octave, de exemplu nu putem distinge infraroșu. Pe conceptul de octavă se bazează muzica tuturor popoarelor. Felul în care împărțim această octavă este diferit de la o regiune la alta, de la o epocă la alta. Felul în care ne jucăm cu gradele din interiorul octavei construiește povești. În celelalte spectre, peste octavă, pentru noi oamenii nu există nimic, dar în muzică, sunetele de peste octavă ne ating într-un fel imposibil de exprimat în cuvinte sau gânduri.

Compozitor = persoana care stabilește o înșiruire ritmică de note, într-un context armonic. O compoziție se poate reduce la o linie melodică peste o progresie de acorduri.

Aranjor = persoana care stabilește partea fiecărui muzician dintr-o formație. Orchestrația este modul în care compoziția este interpretată de un ansamblu de muzicieni.

Muzician Interpret = persoana care execută notele stabilite de compozitor și aranjor.

Textier = persoana care scrie cuvintele ce trebuie să se potrivească liniei melodice. E un fel de poet ce trebuie să fie mai disciplinat în alegerea silabelor, și mai liber în alegerea rimelor.

Trebuie să înțelegeți că dacă o persoană se specializează în doar una din meseriile de mai sus, nu este de blamat. De fapt, este chiar ceva extraordinar să excelezi în toate cele 4 meșteșuguri. Până prin anii 60, distincția între muzicieni era foarte clară. Piesa era scrisă de o persoană, versurile de alta, un aranjor orchestra piesa pentru trupă, iar interpreții aveau o libertate mică de improvizație.

În anii 60, limitele dintre cele 4 zone de activitate muzicală au devenit neclare. Trupele au început să-și aranjeze singure piesele, iar apoi să-și scrie compozițiile și textele. Beatles par să fi lansat această modă. Totuși ideea de specializare nu a murit, încă se folosește pe scară largă în muzica clasică, big band jazz sau pop.

Trupă de coveruri = este o formație care interpretează piese scrise (muzică, text), aranjate și orchestrate de alții. Se pune întrebarea dacă nu putem pune la boxe direct înregistrarea originală, decât să ascultăm o interpretare a unei trupe de coveruri. Nu e același lucru. Felul în care se aude muzica live, cu tobe, amplificatoare de instrument și felul în care muzicienii se pot conecta cu audiența la fața locului nu poate fi obținut printr-o înregistrare. Trupele de coveruri sunt potrivite în contextul în care audiența nu are chef să încerce ceva nou și vrea să se distreze pe piese familiare.

Diferența dintre muzician și muzicant. În lumea muzicienilor din România există o distincție între termeni care altfel înseamnă același lucru în dicționar. Muzicieni ar fi Mozart, Beethoven, Vivaldi, iar ceilalți, care cântă prin cârciumi și fac piesuțe sunt muzicanți. Dar unde tragi linie? Cum definești diferența între muzician și muzicant, dacă nu printr-o discriminare subiectivă? Dacă înțelegi conceptul de octavă, felul în care e ea împărțită, iar apoi te joci ritmic cu sunetele pentru a transmite mesaje către ceilalți, ești muzician. Nu există nuanțe.

Diferența dintre un muzician profesionist și un muzician amator: s-ar putea crede că profesionistul este cel care-și câștigă existența exclusiv din muzică, iar amatorul este cel care mai are o slujbă pe lângă muzică, pentru a se întreține. Nu așa văd eu lucrurile.

Muzicianul profesionist este posedat de propria muză, îi permite în fiecare zi să intre în viața lui, o ascultă cu sfințenie și interpretează tot ceea ce îi dictează. Pentru muzicianul profesionist, problemele presante și urgente ale zilei pălesc în fața importanței activității de ordonare a sunetelor. Muzicianului profesionist nu face muzică pentru a fi acceptat și adulat de comunitate, nu este interesat de părerea criticilor și nici de felul în care este apreciată activitatea sa muzicală de către public. Dacă ar face asta, ar fi în conflict cu muza. Muzicianul profesionist realizează că a avea sau nu succes este o întâmplare. Succesul nu este o condiție pentru care el își continuă munca de muzician. Fie că se conectează cu muza pe stadioane pline, în săli mai mici, în cluburi goale, pe stradă sau acasă, fără să-l asculte nimeni, nu are nicio importanță. Chemarea este aceeași.

Muzicianul amator are fantezii despre ce înseamnă să fii muzician, dar e prea preocupat de propria persoană pentru a se concentra. Lipsa de focalizare îl împiedică să studieze temeinic, iar abilitățile sale au lacune mari. Ar vrea să compună sau să interpreteze muzică, dar n-o poate face decât la momentul potrivit, când are timp, când nu e deranjat de familie, când afară e liniște, când e fericit sau trist, când publicul e potrivit, când publicul e suficient, când sala are o acustică bună, când reflectoarele cad perfect, când… și niciodată nu vine momentul potrivit. Muzicianul amator e preocupat excesiv de părerile celor care dețin cheile în industria muzicală. Pentru că nu e în stare să facă munca necesară pentru a deveni muzician profesionist, ideea de a parveni e tentantă.

Emisiunile TV de talente sunt destinate exclusiv muzicienilor amatori. Dacă un muzician se pune în fața unui juriu, este clar mai preocupat de părerea celor din jur despre arta sa, decât de felul în care se conectează cu esența sa interioară și felul în care transmite mesajele către public.

Oricine a studiat muzică, sau orice alt meșteșug, știe că nu poți învăța fără meditație, fără să te cufunzi într-o concentrare deplină. După multe mii de ore petrecute în această concentrare, începi să înțelegi natura minții și vrei să transmiți și celorlalți ce ai învățat. Dar e dificil prin cuvinte. Aici muzica are o valoare inestimabilă de transmisie.

Nu contează dacă doar interpretezi niște note pe care muza le-a scris pentru alții, nu contează dacă doar scrii niște note, pe care alții le vor interpreta. Importantă e meditația/concentrarea și conexiunea cu celelalte minți care a ascultă.

Poți să fii muzician profesionist fiind doar compozitor, doar aranjor, sau doar muzician interpret. Ca muzician interpret, te joci cu notele scrise de alții, dar acești alții nu sunt persoane, ci tot muze. Sigur, acceptăm că piesele sunt scrise de persoane, iar acele persoane primesc credit, inclusiv financiar, pentru că așa funcționează această lume, dar orice creator sănătos la cap îți va spune că nu el a scris, ci muza, geniul, spiritul, îngerul, mintea mare. În lumea antică, greco-romană, geniul era o instanță individuală de natură divină prezentă în fiecare persoană, loc sau lucru. Orice creație a unui artist era presupusă a veni de la acest „geniu”.

Poți fi muzician amator, chiar dacă ești compozitor, aranjor, interpret și textier, toate la un loc. Intenționalitatea acțiunilor tale în domeniul muzicii contează.

10376450_673394246049529_1312203467_o

foto: George Grădinaru



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +