Cyfer : Color : Cuprins

Am absolvit

Maestru zen To An se afla în vizită la un alt templu. Nu era îmbrăcat în haine de maestru, avea un port simplu, de călugăr rătăcitor. A început o discuție cu un călugăr de la templu. Călugărul nu a realizat că discută cu un Maestru Zen și a început să vorbească despre Maestru său: „În fiecare zi, face 1000 de plecăciuni. Mănâncă o singură dată pe zi. Nu a părăsit templul timp de 30 de ani. Meditează tot timpul. Este cel mai mare Maestru din toată China”.

To An remarcă: „Ei bine, pare să fie un om extraordinar. Eu nu pot să fac nimic din toate astea. Nu pot să fac 1000 de plecăciuni într-o zi, dar mintea mea nu e niciodată leneșă. Nu pot mânca o singură dată pe zi, dar niciodată nu poftesc mâncare. Nu pot sta într-un templu prea mult, dar oriunde merg, nu există nimic să mă rețină. Nu pot medita foarte mult, dar niciodată nu pornesc gânduri”.

La auzul acestor cuvinte, călugărul îi spune „Nu înțeleg”. „Atunci roagă-l pe Maestrul tău să-ți explice”, spune To An. Călugărul a făcut o plecăciune și a intrat în templu. În scurt timp, Maestru vine în fugă și face trei plecăciuni în fața lui To An. „Ești un mare Maestru Zen, te rog, lasă-mă să-ți fiu discipol. Am fost foarte atașat de antrenamentul dur, dar acum că am auzit cuvintele tale, mintea mea e clară”.

To An a început să râdă și i-a spus că nu poate fi profesorul lui. ”Ești deja un mare Maestru Zen. Tot ceea ce trebuie să faci e să-ți păstrezi mintea așa cum era atunci când te-ai aplecat în fața mea. Deja ești un om liber. Înainte te închinai, meditai și mâncai doar pentru tine. Acum o faci pentru toți oamenii”.

Povestea de mai sus descrie foarte bine ultimul meu cincinal. Acum 5 ani, după ce mi-am redescoperit esența interioară prin cuvintele și practica Zen, am început un program dur de antrenament, de studiu, pentru înțelegerea minții și focalizarea ei. Am meditat, am făcut yoga, am schimbat regimul alimentar, am postit (cu apă sau uscat), am alergat și am pedalat mii de kilometri, m-am mutat la tropice de câteva ori, am mers în templu să meditez cu călugării, am urcat de 100 de ori la rând pe un singur munte.

Dar dacă aș continua același program, aș fi atașat de practică. Aș fi egoist.

Oricând pornim un demers creativ, încercăm să dăm la o parte mintea mică. Persona aceea antipatică, fricoasă și cârcotașă. Dacă nu ar fi ea, totul ar fi atât de ușor. Am scrie, picta, sculpta ca după dictare, ghidați de o muză invizibilă, la fel ca Mozart, Brâncuși, Herodot sau Lord Byron.

Creația e asemănătoare meditației, în sensul că nu aștepți nimic. Nu faci activitatea pentru a obține un câștig, ci doar te pui în slujba unei entități superioare, te ridici într-un plan mai înalt.

„Înainte de iluminare, tai lemne și cari apă. După iluminare, tai lemne și cari apă”.

Mă voi întoarce acolo unde a început totul și voi face același lucru.

Revin în București.

Cânt în cluburi, la radio sau la TV.

Scriu cântece și înregistrez în studiouri.

Predau lecții de chitară.

Renunț la regimul alimentar strict.

Renunț la programul de meditație, yoga sau alergare.

Ce înseamnă asta? Că totul va fi la fel ca înainte, în 2010? Da. Nu.

Renunț la programul strict (de antrenament) pe care mi l-am impus, dar nu la activitățile în sine. Renunț la un program strict de meditație, dar voi medita. Renunț la programul alimentar strict, dar nu înseamnă că voi mânca la fel ca înainte. Voi mânca tot fructe, dar nu voi fi atașat de ideea de a mânca frugivor. Nu mă voi atașa de niciunul din aceste obiceiuri. Le voi lăsa pe ele să facă parte sau nu din mine.

Scopul programului dur de antrenament este acela de a-ți înțelege mintea și de a recunoaște semnele rezistenței interne atunci când dorești să creezi ceva. Dar nu te poți atașa de antrenament în sine. Scopul este creația, iar pentru creație e nevoie de focalizare și transcendență.

Am scris destul. Acum îmi iau chitară și mă apuc să cânt.

cyfer-back



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +