Cyfer : Color : Cuprins

Centripetoluție

Sunt sceptic în privința revoluțiilor în stradă. Am participat la ultima în decembrie 2013 la rugămintea unei prietene. Atunci am reușit să ocupăm Piața Universității, apoi să mărșăluim spre guvern. Mi s-a părut fără niciun sens. Jandarmii erau foarte bine antrenați în controlul mulțimilor. Au jonglat foarte bine cu presiunea, au lăsat de la ei când a trebuit, au pus opoziție când situația a devenit prea nervoasă. Poliția probabil lucra la fluidizarea traficului, astfel încât ocuparea bulevardului să nu se lase cu blocaje. După ce am făcut un tur de oraș, ne-am felicitat în rondul Pieței Universității. E cu adevărat o realizare să stai acolo unde numai mașinile pot trece și doar polițiștii pot călca legal. Scenariul s-a repetat în mai multe zile, cu mai mult sau mai puțin succes.

Asta a fost tot. Doleanțele noastre au fost soluționate doar într-o mică parte.

Dacă nu s-au soluționat, ce variantă mai aveam? Singura era să intrăm peste ei în guvern și să-i obligăm. Dar asta era imposibil, având în vedere că eram doar o mulțime neorganizată, fără arme, într-o eventuală luptă cu niște profesioniști.

Suntem prea puțini, iar politicienii vor flutura tot timpul placa legitimității. „Voi sunteți câteva mii în stradă, dar eu am câteva milioane de voturi”.

Într-o seară, plecând de la protest, am intrat în târgul de Crăciun, aflat la câțiva metri de Piață. Aici, o altă mare de oameni se plimba voioasă printre tarabe, cumpărând suveniruri pentru sărbători și umplându-și mațul cu mici, bere, pâine, cozonaci și turtă dulce. Acești oameni fac parte și ei din calculele politice. Sunt cei pe care politicianul i-a mulțumit. Apropierea atât de mare între cele două mase de oameni, nemulțumiții și mulțumiții, mi s-a părut comică. Dar mai sunt milioane de oameni în sate, mult mai ușor de mulțumit, iar votul lor contează la fel.

Adevărata revoluție vine din interior. În zen se spune că dacă în interior ești ok, totul în jur e ok. Noi avem exact abordarea opusă. Vrem să rezolvăm totul în exterior, iar după, și doar după ce aceste treburi vor fi fost aranjate, ne vom putea așeza liniștiți, mulțumiți, să trăim în pace. Până atunci suferim și încercăm să facem schimbări.

Acest sistem social în care trăim este clădit pe slăbiciunile noastre. Până noi nu ne vom recunoaște aceste slăbiciuni, până nu vom lucra la ele, nimic nu se va schimba. Suntem fricoși, suntem lacomi, suntem egoiști, ne simțim vinovați, iar întreg sistemul este clădit pentru a specula aceste slăbiciuni. Dacă aceste slăbiciuni ar dispărea, sistemul nu ar exista. N-ar avea aderență.

Sistemul nu există pentru un om împăcat în interior. Cum pentru el nu există atașamente, nici sistemul nu ar avea de unde să-l agațe în cârlige.

Unii vor putere, unii vor bani, unii vor liniște, alții se mulțumesc cu un litru de ulei. Sistemul este acolo să umple aceste goluri iluzorii. Nu te saturi niciodată, pentru că apar alte și alte dorințe și nevoi. Aici nu e vorba de România. Este vorba de sistemele de conducere în general.

Așa că încercați o mișcare centripetă spre interior, prin adresarea mai multor întrebări:

  1. cum de acest sistem există?
  2. ce fac eu pentru a hrăni acest sistem?
  3. de ce fac acele lucruri?
  4. ce slăbiciuni din interior mă îndeamnă la acele acțiuni, care mențin sistemul?

cen_teen_final



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +