Cyfer : Color : Cuprins

Tata uită

de W. Livingston Larned

Ascultă fiule, spun asta în timp ce tu dormi, cu o mânuță sub obraz și șuvițele blonde lipite de fruntea udă. M-am furișat singur în camera ta. Acum câteva minute, în timp ce-mi citeam ziarul în bibliotecă, m-a cuprins un val apăsător de remușcări. Vinovat, am venit la marginea patului tău.

Mă gândeam la niște lucruri, fiule. Ai vărsat pahare. Ai înfulecat mâncarea. Ți-ai pus coatele pe masă. Ți-ai pus un strat prea gros de unt pe pâine. Și după ce te-ai dus la joacă și eu am pornit spre tren, te-ai întors și mi-ai făcut cu mâna, strigând „La revedere, tata” și eu m-am încruntat, răspunzând: „ține-ți umerii jos și în spate!”.

Totul a început iar, târziu după amiaza. Venind pe stradă, te-am spionat, stăteai în genunchi, jucându-te cu bilele. Aveai găuri în ciorapi. Te-am umilit în fața prietenilor de joacă, trimițându-te acasă. Ciorapii sunt scumpi și dacă ar trebui să-i cumperi tu, ai fi mai atent. Imaginează-ți asta fiule, pune-te în locul meu.

Ții minte, mai târziu, când citeam în bibliotecă, cum ai venit timid, cu un soi de privire rănită. Când m-am uitat peste ziar, nerăbdător din cauza deranjului, ai ezitat la ușă. „Ce dorești?”, am spus tăios.

N-ai spus nimic, dar ai alergat plonjând furtunos, pupându-mă și îmbrățișându-mă cu brațele tale mici, strânse puternic prin afecțiunea pe care Dumnezeu ți-a pus-o în inimă și pe care nici neglijența n-o poate vesteji. Și apoi ai fugit, tropăind pe scări.

Ei bine fiule, la scurt timp după aceea, ziarul mi-a căzut din mână și o frică teribilă m-a cuprins. Ce-a făcut obișnuința din mine? Obișnuința de a găsi greșeala, de a reprima – aceasta era răsplata pentru tine, un copil. Nu s-a întâmplat pentru că nu te iubesc, dar pentru că am așteptat prea mult de la tinerețe. Te-am apreciat cu etalonul anilor mei.

Și erau atât de multe lucruri bune, frumoase și adevărate în caracterul tău. Micuța ta inimă era atât de mare, cât soarele la răsărit. Asta s-a văzut în impulsul tău spontan de a te repezi să mă pupi de noapte bună. Nu mai contează nimic în noaptea asta. Am venit lângă tine în întuneric și am îngenunchiat aici, rușinat.

Este o palidă ispășire; știu că n-ai înțelege lucrurile astea, dacă ți le-aș spune când ești treaz. Dar mâine voi fi un tată adevărat! Voi fraterniza cu tine, voi suferi când tu suferi, și voi râde când tu râzi. Îmi voi mușca limba când cuvintele-mi vin la repezeală. Voi repeta ca și cum ar fi o mantră: „e doar un băiat – un mic băiat”.

Mi-e teamă că te-am privit ca pe un bărbat. Însă așa cum te văd acum, ghemuit și obosit în pat, văd că ești doar un copilaș. Ieri erai în brațele mamei, cu capul pe umărul ei. Am cerut prea mult, prea mult.

cyfervlad



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +