Cyfer : Color : Cuprins

Marathon 7500 – partea a IV-a – urmări, învățăminte, recuperare după cursă

continuarea părții a III-a

După cursă, singurul lucru care-mi trecea prin cap era cum să mă recuperez mai repede. Într-o primă fază, aveam nevoie de căldură. Îmi simțeam corpul într-o stare de hipotermie moderată. Din dorința de a ne încălzi în mașină, am hotărât să plecăm de la Peștera, imediat după abandon. Știu, ar fi fost frumos să rămânem încă două zile, pentru a aplauda câștigătorii la festivitatea de premiere, dar în starea în care eram, nu era recomandată încă o noapte petrecută în cort, în frig.

L-am „predat” pe Peter la Sinaia, în condiții decente, cu dureri mari la mușchi și bășici la picioare, dar apt pentru o realimentare serioasă la ziua nevestei. Eu am luat-o încet, conducând spre București, începând procesul de rehidratare cu câțiva litri de apă.

Ajuns acasă, am constatat că vocea mă părăsise. Încercând să scot câteva cuvinte, am izbucnit în râs. Puteam să vorbesc ori ca Ion Dolănescu, ori ca Marlon Brando în The Godfather. Evident că am ales a doua variantă, spre deliciul elevilor de la lecțiile de chitară.

Cea mai plăcută parte după o astfel de cursă este ospățul pe care ți-l poți permite în următoarele 2-3 zile. Fructele intră la nesfârșit, fără niciun disconfort, de parcă ești un sac fără fund. După ce corpul a fost „distrus” în cursă, este momentul reconstrucției. Am consumat în primele două zile peste 5000 de calorii din fructe zemoase, plus salate imense. În seara primei zile, deja mă simțeam recuperat fizic, gata să reiau antrenamentele de alergare. În seara următoarei zile, îmi recuperasem vocea, în proporție de 80%.

Am participat la un ultra-maraton. E adevărat, nu l-am terminat, dar am parcurs 53 de kilometri și am urcat 3600 de metri. Având în vedere condițiile atmosferice și nivelul efortului, pot spune că am participat la un Ultra. Iată ce am învățat:

1. Un Ultra se finalizează folosind mintea
Concentrarea trebuie menținută pe perioade lungi de timp, ceea ce este o mare provocare. În special în perioadele grele din cursă, mintea tinde să divagheze. Odată ce focalizarea se pierde, se pot face greșeli, iar acestea pot afecta performanța în cursă, uneori decisiv.

2. Sistemul digestiv este principalul factor ce îngrădește performanța
La efort, glicogenul din mușchi se epuizează în aproximativ 2 ore (posibil 3, dacă ești vreo ciudățenie genetică). Concursurile de ultra-maraton durează mult peste 2 ore, deci aceste rezerve trebuiesc refăcute pe timpul cursei. Sistemul digestiv trebuie menținut în bune condiții. Nu se pot face experimente culinare într-o astfel de situație, pentru că odată ce problemele stomacale își fac apariția, cursa e ca și terminată, din lipsă de combustibil.

3. Un Ultra e un concurs de mâncat
Da, trebuie să te alimentezi constant. Dacă întrerupi acest proces, pentru că ai uitat, sau pentru că nu mai ai rații, sau apetit, sau din vreo eroare logistică, vei fi frânat serios. Vei fi o legumă, până când deficitul creat va fi acoperit.

4. Nu te pune cu muntele
Chiar dacă e mijlocul verii, nu știi niciodată ce se poate întâmpla pe munte. Trebuie să fii pregătit oricând de iarnă. Până acum, am avut luxul de a mă antrena pe munte pe vreme bună. Chiar și iarna, am prins vreme frumoasă, astfel încât echipamentul meu nu a fost pus la încercare. La 7500 mi-am dat seama că sunt foarte prost echipat pentru ture lungi de munte pe vreme rea. Am suferit de frig, situație care a mi-a pus o presiune suplimentară pe organism. Am început deja documentarea pentru noi achiziții, mai ales că sunt în special interesat de participarea la ultra-maratoane montane.

Participarea la 7500 m-a făcut să reevaluez Transversarea Carpaților (călătoria pe care urma să o fac în august). Nu sunt pregătit pentru așa ceva, nici fizic și nici logistic, așa că am hotărât să o amân pentru 2015. Revin cu mai multe precizări într-un articol separat.

5. Dezvoltarea spiritului de echipă
Sunt un singuratic. Toată viața am fost așa. Nu mi s-au potrivit găștile, echipele, grupele, clasele, formațiile. Nu e neapărat un lucru bun. Încerc să-mi cultiv capacitatea de a lucra în colectiv, dar încă sunt mult prea focalizat pe propria-mi persoană. În cursă, eu și Peter trebuia să fim o echipă, dar n-am fost. Eu fiind cel care se descurca mai bine, trebuia să găsesc soluții, să-mi ajustez ritmul la cel al lui Peter, să văd cum pot să-l ajut.În schimb, în prima parte a cursei am stabilit un ritm mult prea puternic, iar în partea a doua, doar l-am atenuat puțin. Era clar că Peter nu putea continua în acele condiții, iar echipa din care făceam parte și eu urma să aibă mari probleme să termine cursa.

De ce?

Și rămâne întrebarea pusă de Peter la început: „De ce facem asta?”. De ce ne deplasăm sute de kilometri cu mașina, pentru ca apoi să alergăm zeci de kilometri prin munți pe o vreme oribilă?

În cazul meu, impulsul de a face o activitate sportivă a plecat de la schimbarea dietei. După ce am devenit frugivor, m-am trezit cu un surplus energetic pe care m-am simțit obligat să-l consum. Am ales să merg, pentru că mi s-a părut cel mai simplu și natural mod de mișcare umană. Mersul a devenit alergare, iar apoi au început să mă intereseze timpii și comparațiile cu alții.

Suntem probabil una dintre cele mai sociabile ființe de pe planetă. Simțim nevoia să socializăm cu alții oameni, cu care împărțim caracteristici comune. Până la schimbare, modul meu de socializare era legat în special de cluburi, de concerte, de mulți decibeli, de mult alcool și fum gros de țigară. Cum acest stil nu mi se mai potrivea, am cătat locurile în care alergătorii se întâlnesc. Așa am ajuns la curse. Pentru a mă întâlni cu alți oameni cu preocupări similare.

La scurt timp după ce m-am apucat de alergat, mi-am dat seama că alergatul pe asfalt e cam plictisitor. Așa am ajuns să fiu interesat de alergatul pe munte. Din cauza terenului accidentat și a schimbărilor de înclinație, corpul primește un antrenament mai elaborat. Sunt activați mușchi care altfel sunt adormiți la alergatul pe șosea. Calitatea aerului și a peisajelor e superioară celei urbane.

În timp ce urcă pantele dure de la 7500, mulți se gândesc probabil că nu vor mai participa niciodată la o asemenea nebunie. Eu mă gândeam deja la următorul ultra la care aș putea să particip, deci cred că am devenit deja dependent.

Am o mare dorință de revanșă, de a termina un ultra similar în acest an.

IMG_0875



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +