Cyfer : Color : Cuprins

Marathon 7500 – partea a II-a – începutul cursei

Continuarea părții I

Mașina mea înainta încet pe un drum aproape impracticabil, plin de cratere și gropi, o combinație de drum forestier, drum bombardat și albie de râu. Dintr-o eroare, organizatorii ne-au redirecționat pe acest drum, în loc să ne propună drumul nou asfaltat. Nu se știa încă dacă era deschis sau nu. În cele 90 de minute petrecute pe drumul prost, partenerul meu de cursă, Peter mi-a adresat o întrebare: „De ce facem asta?”. Se referea la aventura în sine. De ce batem sute de kilometri cu mașina, o parte pe drumuri oribile, ca apoi să suferim peste 24 de ore pe munte, punându-ne viața în pericol. N-am știut să-i răspund atunci. N-am știut nici la întoarcere, dar am promis că voi răspunde în articolul de pe blog.

7500 4sursa foto: Cornel Pochiu (fisheye.ro)

Când am ajuns la locul de start, prima constatare a fost că e frig. Chiar dacă zona Peștera se află la 1600 metri altitudine, totuși era foarte frig, mai ales pentru luna iulie. Corpul meu a început să compenseze prin calorii din alimente. Mă înfruptam din banane și deja mă gândeam că în condițiile date, poate am adus prea puțină mâncare. Ne-am luat numerele (un foarte frumos 111) și apoi am asistat la ședința tehnică, unde ni s-a explicat traseul, dar mai important, faptul că din cauza vremii aveam câteva părți de echipament obligatorii: căciulă, bluză groasă, pantaloni lungi/groși. Echipamentul urma să fie controlat înainte de start pentru toți concurenții.

Ne-am culcat rapid, pentru că urma o zi foarte grea, cu sculare la 5 și start în cursă la 6. Noaptea a plouat mai tot timpul, dar de fiecare dată când ieșeam din cort la un pipi, ploaia înceta ca prin farmec. Dimineața, temperatura era de 3 grade. O plăcere să ieși din plapumă și să te îmbraci în hainele de cursă. Am plecat direct în pantaloni lungi și bluză groasă, pentru că nu știam când anume în cursă mă voi încălzi, sau dacă asta se va întâmpla.

START! Drumul pornește în coborâre. Numai bine pentru puțin jogging de început. Apoi urmează o urcare scurtă prin pădure, către Valea Dorului (P1). Concurenții urcă înșirați. Unii se opresc să se dezbrace, pentru că în pădure e mai cald. Fac și eu același lucru, dar apoi îmi dau seama că n-a fost o idee prea bună, pentru că drumul iese într-un platou deschis, bătut de vânturi reci. Pe acest platou, am luat-o greșit la un moment dat, respectând marcajul, dar drumul cursei avea o scurtătură. Pierdem foarte multe locuri câștigate pe urcare și ne dăm seama că este și un concurs de orientare, nu doar de mers/alergat. Pe parcurs, cei care știau bine traseul și câteva scurtături, ne-au ajuns de fiecare dată, deși aveau un ritm mai lent decât al nostru.

Am coborât către Cota 1400, după câteva momente de dezorientare pe traseu. Noroc că mai erau și alți concurenți după care să ne luăm. Când am ajuns la Poiana Stânii (P2), am întrebat pe ce loc suntem. Eram pe 42 din 54 la masculin. Asta mi-a picat foarte rău. Nu că aș fi eu cine știe ce competitor, dar în toate cursele de până acum am terminat fără probleme în prima jumătate a clasamentului. Nici lui Peter nu i-a picat foarte bine informația, doar că el a încercat să o întoarcă invers. Din acel moment, obiectivul lui era să terminăm ultimii.

Nu eram deloc de acord cu o astfel de abordare, din mai multe motive. În primul rând, de ce să vii la o cursă, dacă nu să încerci să dai totul și să te clasezi cât mai bine? Altfel, poți să te plimbi fără probleme prin munți, fără să urmărești vreun obiectiv, nu trebuie să vii la cursă pentru asta. În al doilea rând, e dificil să stai atâtea ore în cursă. Dacă învingătorul termină în 17 ore, iar ultimul termină în 40, pentru cel din urmă va fi mult mai greu. Trebuie să stea în picioare mai mult timp, efortul e poate la fel de intens, doar că mai lung și trebuie mai multă mâncare.

Drumul a început să urce către Piatra Arsă. Era prima urcare adevărată a zilei (800 metri diferență de nivel). M-am lansat într-un ritm destul de alert, cu gândul de a recupera ceva timp și a depăși câțiva concurenți. Însă în scurt timp, a devenit clar că Peter face eforturi mari pentru a se menține în ritmul impus de mine. El este mai experimentat decât mine pe plat/șosea, dar pe drumuri de munte, rolurile se inversează. În avantajul meu e greutatea mai mică și mai mult antrenament specific de munte. Mi-am dat seama că dacă merg în ritmul meu, Peter se „va arde” mult prea repede, apoi nu va putea să mai înainteze și n-am câștigat nimic.

Am redus ritmul până la un fel de compromis. Nu era cum ar trebui pentru mine, dar nici ușor pentru Peter. Așa am ajuns la Piatra Arsă (P3), unde ne-am umplut butelcuțele cu apă și ne-am întâlnit cu Olimpiu Pop, un fost coleg de liceu, și el pasionat de orice fel de mișcare în natură de la alergare, la ciclism și înot. Coborârea de la Piatra Arsă spre Bușteni, pe Jepii Mari, am făcut-o într-o alergare ușoară. Cred că a fost un ritm prea puternic, pentru că s-a simțit la următoarea urcare.

7500 11sursa foto: Silviu Bălan

Jepii Mici, urcarea de la Bușteni la Babele, e mult mai dură decât precedenta. Are 1200 metri diferență de nivel și e abruptă. Aici deja Peter a început să dea semne vădite de oboseală, au apărut crampele și era total descurajat. Mergeam lent, ne opream des. Ca și cum nu era suficient, pe la jumătatea urcării a început și o ploaie serioasă.

Cum mergeam lent, mintea mea a început să facă diverse calcule pentru restul cursei. Era clar că era nevoie de o schimbare de strategie. În ritmul de până atunci nu puteam termina cursa, deci acesta trebuia încetinit. Dacă vremea era frumoasă, nu era nicio problemă. M-aș fi concentrat mai mult pe aspectul meditativ al deplasării, pe alimentația adecvată și pe împrejurimi. Însă vremea era rece și ploioasă, iar noi nu eram bine echipați pentru ea. Un ritm lent însemna că nu mă puteam încălzi prin efort. Cât am mers în ritmul meu, mă simțeam perfect. Atinsesem un fel de „sweet spot”. Când a trebuit să încetinesc, am început să mă răcesc și m-a cuprins frigul. În acel moment mi-am dat seama că pentru a termina cursa, nu urma să lupt atât de mult cu pantele, cât mai degrabă cu frigul.

Aveam nevoie pentru partea a doua a cursei de absolut toate hainele pe care le aveam la mine. Nu mă puteam baza pe multe. Doar un pulover, două perechi de șosete și două tricouri (în plus față de echipamentul de cursă). Din cauza ploii sau a transpirației, urma să fiu ud timp de peste 24 de ore, într-o temperatură ce tindea către 3 grade. Trebuia să mă schimb des, altfel n-aș fi rezistat.

O mare parte din Jepii Mici i-am urcat cu un echipaj mixt: Adrian și Viorica.  Adrian mă cunoștea foarte bine, pentru că-mi citea blogul. Cei doi aveau o atitudine pozitivă, ne-au ridicat moralul. Discuțiile interesante cu ei au făcut să treacă altfel timpul până la Babele (P5).

7500 8sursa foto: Silviu Bălan

De la Babele, e o coborâre scurtă până la Peștera (P6), deci înapoi la locul de start. Până aici făcusem 37km și urcasem aproximativ 2800m. Cursa adevărată însă abia acum începea. Urmau 50-60km, 3700m de urcat. Mare parte dintre aceștia trebuiau parcurși noaptea, într-o temperatură apropiată de zero grade și probabil pe ploaie. Noi eram deja obosiți și prost echipați. Toate calculele logice ar fi trebuit să ne oprească la Peștera și să nu plecăm mai departe.

Continuarea în partea a III-a



10 răspunsuri la “Marathon 7500 – partea a II-a – începutul cursei”

  1. […] Echipa “ulTransylvanian Riders”: Marathon 7500 – partea a II-a – începutul cursei […]

  2. […] lungime, era o provocare în plus. Pe munte, am mai făcut ture de peste 30km, chiar 50 (la cursa 7500), dar în acel context, ești obligat de traseu. Nu poți decide pe la kilometrul 18 că gata, a […]

  3. alex spune:

    Salut, Calin!
    Tind sa zic ca iti urmaresc blogul pe sarite, nu in totalitate :)) ma intereseaza cel mai mult articolele legate de muzica si Thailanda.
    Dar am o intrebare: tu alergi in fiecare zi? daca da, cam ce distanta/timp in medie?
    Intreb pentru ca si eu as vrea sa fac putina miscare si sa nu mai fiu o mica legumioara 😀

  4. Cristi spune:

    De cand am descoperit merino am facut gaura in portofel, nu fac eu mare sport dar tot au meritat, am de la Icebreaker si Patagonia. Ultima oara am plecat pt o sapt cu bicla cu unul din tricouri nespalat. Desi elimina transpiratia f bine am observat ca se usuca f greu daca e complet ud, de la ploaie de ex.

  5. Serge spune:

    WOW … o aventura in adevaratul sens al cuvantului. In opinia mea o victorie ar fi simplul fapt ca ati iesit de acolo fara oase rupte si/sau fara hipotermie.

    Ai scris ca frigul a pus mari probleme. Nu e de mirare la 3C, windchill probabil 0C, ploaie … e foarte periculos mai ales daca echipamentul e neadecvat. Din ceea ce am experimentat eu in conditii asemanatoare (alpi), si crede-ma ca am luat cu mine toate materialele posibile, de la neinspiratul polyester (ceea ce vad ca porti tu in poza), pana la tot felul de „baselayers”, insa nimic nu a functionat mai bine ca lana MERINO, atat la partea superioara a corpului cat si lenjerie, pantaloni si ciorapi. Pastreaza caldura excelent, ud sau uscat, si nu produce funk-ul olfactiv ca si plasticul.

    Asta s-ar putea sa intre in conflict cu viziunea ta vegan dar cel putin Decathlon/Jack Wolfskin iau merino din surse „fair”, am intrebat si eu ca si multi altii cred.

    Inca o data felicitari !!!

    • Calin Cyfer spune:

      Mulțumesc mult! Recunosc, sunt foarte prost echipat pentru ture lungi de munte în frig. Echipamentul meu e de duzină și merge foarte bine pentru ture scurte de alergare pe munte iarna (aproximativ o oră, maxim 90 minute). Nu mă așteptam să fie atât de frig în iulie, și de fapt a fost prima ediție cu vreme proastă. În precedentele, a fost mai mult o problemă cu căldura 🙂
      Trebuie să încep să mă documentez și să-mi achiziționez ceva echipament pentru astfel de situații. Încă nu știu nimic despre subiect. Mulțumesc pentru sugestii.

      • Serge spune:

        Spor la adunat info. IMO ca e important sa experimentezi ceea ce merge la tine. Eu m-am oprit la tesatura subtire 100% lana merino din cap pana in picioare inclusiv manusi, caciula, boxeri, tot! Costuri cam €120 pentru full gear. Insa de mentionat ca e robust si nu se uzeaza si nu miroase a funk(!!). Desi pretul nu e common man, sa le iei e common sense.
        Hipotermia per % e cel mai mare killer in natura(!) si odata ce „core-ul” ti se raceste, nu se mai incalzeste! Singura salvare e statul langa foc/sursa de caldura.

        Spor si atentie la hipotermie!
        http://www.princeton.edu/~oa/safety/hypocold.shtml

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +