Cyfer : Color : Cuprins

Nu te apuca de ceva, doar pentru că ai talent

Când vrem să pornim într-o activitate complet nouă, fie că e vorba de cântat la un instrument muzical, alergat, șah sau zbor cu parapanta, în capul nostru apare o întrebare: „oare am talent/aptitudini pentru așa ceva?”. Când un părinte vine cu copilul la meditații de chitară, mă roagă să-l evaluez, pentru a stabili dacă are aptitudini pentru așa ceva. Talentul însă nu există. Există doar pasiune și multă practică (un fel special de practică) pentru a ajunge un maestru în orice domeniu.

Ceea ce noi numim talent, este doar ignoranță, sau necunoașterea tuturor datelor problemei.

Jucam baschet singur într-o după amiază. A apărut un tip cu care am început să joc unu la unu. Mi-a spus că a început de câteva zile doar să joace și îi place mult. Eu aveam 18 ani și eram în echipa de baschet a școlii și în echipa Brașovia. Rezultatul a fost unul surpriză. Am pierdut.

La o primă vedere, s-ar putea presupune că tipul era super talentat, dacă putea să joace atât de bine, cu o practică foarte puțină. După ce am discutat cu el am înțeles că e fotbalist. Avea 21 de ani și juca fotbal de la 6 ani. Era în echipa de juniori la FC Brașov. Abilitățile lui strict fizice le depășeau cu mult pe ale mele. Era foarte rapid, avea o super detentă, reușea schimbări de direcție fulgerătoare și era puternic în lupta corp la corp. Faptul că eu puteam să dau mai bine la coș, nu a contat foarte mult.

În aceste condiții, pierderea jocului a fost una normală, iar tipul nu era talentat, doar și-a folosit abilitățile fotbalistice, construite în 15 ani, pentru a le adapta la jocul de baschet. Asta se întâmplă oricând vedem pe cineva că pare să prindă foarte ușor abilități complet noi. Un bagaj anterior de cunoștințe îl ajută.

Am avut până acum peste 200 de elevi. Toți cu abilități diferite și care au progresat diferit. Când încep, au avantaje. Unii prind mai bine diferențele de înălțimi dintre note, alții prind mai bine ritmul, unii au abilități mai bune motrice. Toate aceste abilități nu sunt imprimate în codul lor genetic, ci anumite activități pe care le-au făcut până să înceapă chitara, le-au dezvoltat implicit și indirect aceste abilități.

Abilitățile de început nu înseamnă mare lucru, sunt un mic bonus. Dacă ar fi să comparăm drumul către măiestrie cu o cursă de 100 km. Abilitățile de început ar însemna 5-10 km avans. Dacă X pornește cu 5-10 km avans, nu are deja cursă câștigată în fața lui Y. X poate fi mai puțin hotărât să termine cursa, mai distras de peisaj, mai descurajat. Poate se oprește după 50 km. Într-o cursă atât de lungă, câțiva kilometri în minus sunt un avantaj, dar nu major.

Pasiune/Iubire

Drumul către măiestrie e lung și greu. Înseamnă mii de ore, ani de practică. În lumea actuală în care trăim, nimic nu mai e sigur. Totul se schimbă de la o lună la alta. Asta înseamnă că după ce devii maestru, s-ar putea ca nimeni să nu dea doi bani pe măiestria ta. E nevoie de pasiune pentru a termina un astfel de drum. E nevoie să te poți scufunda în practica grea, să uiți de tine și de toate problemele. Să alungi tot timpul vocea egoului care-ți spune: „de ce faci asta? de ce te chinui atât? pentru ce?”.

Așadar cea mai importantă întrebare pe care v-o puteți pune înainte de a începe să studiați o activitate nouă este: „mă văd făcând asta toată viața?”. Doar dacă vă imaginați făcând asta toată viața, veți putea pune cantitatea de pasiune necesară în noua activitate.

Pentru părinții care-și trimit copii să studieze chitara, sau orice altceva, sarcina grea este să aprindă în ei această pasiune și apoi să mențină cumva acest foc. Sau să vadă măcar dacă această pasiune există și este adevărată. Nu este doar un moft trecător.

Nevoia de a aparține

Suntem probabil cele mai sociale ființe de pe planetă. Avem nevoie de un grup sau mai multe la care să aparținem. Acest imbold este important în ținerea pasiunii la un nivel înalt. Suntem atrași de o anumită activitate și pentru că vrem să aparținem la o anumită castă. Când m-am apucat de chitară, îmi plăceau muzicienii. Doream să fiu ca ei. Să studiez pentru a fi și eu muzician și să intru în „gașca” lor.

Practică adâncă

Mulți elevi de-ai mei, cred că se apucă de chitară, învățăm un cântec și în câteva săptămâni gata, cântă. Nu e deloc așa. Pentru a putea să cânți un cântec ai nevoie de sute de abilități separate mentale și fizice, care trebuiesc dezvoltate una câte una. Procesul este unul anevoios și enervant. Elevul trebuie să încerce niște exerciții care nu au nimic în comun cu muzica și să urmărească pe rând mici amănunte care pot îmbunătăți execuția, atunci când este urmărită perfecțiunea.

Asta se întâmplă în orice domeniu. Trebuie să împarți mișcările mari în unele mici. Să le repeți extrem de încet, cu concentrația la maxim, să te oprești când greșești și să o iei de la capăt. Când ai stăpânit mișcările mai mici, începi să le legi în unele mai mari, iar procesul merge mai departe. Asta înseamnă practica adâncă și este singurul mod de a ajunge maestru în orice domeniu.

Mielina

În creier avem o substanță numită mielina. Rolul ei este acela de a insula circuitele dintre neuroni. Cu cât cantitatea de mielină este mai mare în jurul nervilor, cu atât aceștia se transformă dintr-un drum obișnuit, într-o autostradă, iar informația este transmisă mai rapid.

Atunci când abordăm practica adâncă, nu facem decât să învelim încet încet acele circuite construite când învățăm mișcarea. Prin repetiție, viteza de transmisie devine mai mare, iar mișcarea învățată intră în domeniu subconștientului deja.

Mai multe despre mielină în cartea Talent Code.

Concluzii

10365735_798499446828228_7309670292407576220_n

 



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +