Cyfer : Color : Cuprins

Întâlnirea de 20 de ani

Neașteptat, cel puțin pentru mine, dar mâine am întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului. Neașteptat, nu pentru că întâlnirea ar fi o surpriză. E programată de multă vreme. Neașteptat, pentru că au trecut deja 20 de ani. O mare parte din acești 20 de ani, i-am pierdut încercând să rearanjez planetele în felul în care erau poziționate atunci, în liceu.

Am încercat asta, pentru că acea perioadă a fost cea mai frumoasă din viața mea. În acei 4 ani, am fentat toată societatea, scăpând nepedepsit.

Știi, nu mi-a plăcut niciodată școala, nu pentru că aș fi fost prost sau incapabil, ci pentru că sistemul școlar standard nu mi se potrivea și era foarte rigid. Tot ce am învățat până acum, am învățat singur, autodidact. Materia predată în școală nu-mi plăcea, se găseau foarte rar profesori care să mă inspire să-mi placă vreo materie și nu-mi plăcea felul în care se făceau evaluările.

Așa că începând din clasa a 6-a, am căutat metode cât mai eficiente de a trece clasa cu un efort cât mai mic posibil, iar în rest să-mi văd de pasiunile extrașcolare. Am avut destule astfel de hobbyuri, până când am rămas axat pe muzică.

A apărut astfel o discrepanță majoră între nivelul meu de inteligență și notele pe care le obțineam la școală, ceea ce a făcut să fiu apreciat greșit în toți anii următori. Când eram a 8-a, am rămas corijent la română și aveam 7 la matematică. Cu toate astea, eu vroiam să dau examen la Liceul de Informatică, cel mai bun la acea oră. Toți profesorii, împreună cu ai mei, se chinuiau să mă convingă să nu fac așa ceva. Pe vremea aia, dacă nu reușeai la cel mai bun liceu, ajungeai pe undeva la un liceu industrial. Nu aveai parte de repartizări bune ca acum. Degeaba le-am explicat că la matematică sunt probabil cel mai bun din clasă, și că media mea se datorează antipatiei profesoarei, iar la română am rămas corijent pentru că n-am avut chef să citesc comentariile. Doream să le citesc înainte de examen, să le am proaspete în cap.

În cele din urmă a trebuit să fac un pas înapoi și să dau la Șaguna, un liceu de mare tradiție, situat în centrul vechi. N-am dat la primul liceu din Brașov, am dat la al doilea. Evident că am intrat fără probleme și am ținut să le arăt tuturor că media era suficient de bună să intru la „Info”, liceu care nu doar că era cel mai bun, dar mai era și peste drum de mine. Întâmplarea face că printr-o politică foarte inteligentă, achiziții și donații, Șaguna a devenit în scurt timp cel mai bine dotat și căutat liceu din Brașov, respectiv cel mai bun.

Odată intrat la liceu, mi-am reluat abordarea de tip: „promovare cu efort minim”.  Dacă aveam un 4, îmi trebuia un 5, dacă aveam doi de 4, îmi trebuia un 6. Pentru doi de 3, trebuia 8, și tot așa. Nu mi-a ieșit de fiecare dată, am rămas de câteva ori corijent pe vară și o dată puteam chiar să rămân repetent, dacă nu mă ajuta diriginta. Printr-o încurcătură, n-a mai fost timp să fiu ascultat și notat, am rămas corijent la 3 materii, ceea ce însemna pierderea anului. Doamna Șaramet mi-a spus: „tu urăști școala, nu te pot obliga să mai stai un an în ea”, așa că a aranjat să fiu reexaminat și am trecut.

În clasa a 11-a, am cântat la balul liceului și atunci toți profesorii au realizat că mă ocup cu ceva frumos. Până în acel moment, probabil credeau că atunci când chiulesc sau nu învăț pentru școală, ori sunt în berării, ori joc baschet. Văzând că sunt muzician, m-au lăsat ceva mai liber și de atunci am trecut fără probleme la toate materiile, așa cum îmi doream: cu efort minim.

În rest, cântam la chitară, jucam baschet și seara ieșeam cu prietenii la bere. Adaugă peste asta libertatea de după revoluție și vor ieși niște ani de vis. Toată bucuria venea din faptul că nu eram înregimentat în niciun fel în societate. Puteam să fiu eu, chiar dacă asta însemna multă visare cu ochii deschiși.

După liceu, a durat mult, vreo 7-8 ani până să regăsesc acea stare, în care îți asiguri traiul în societate cu un efort minimal și în rest îți trăiești visul. Deși am terminat acum 20 de ani liceul, în interiorul meu mi-am păstrat acel statut de elev (unul dificil). După cum spune un fost prof de la Șaguna:  „Eu am evitat eşecul fiindcă nu am acceptat să câştig viaţa. Am luat o hotărâre să trăiesc ca parazit” (Emil Cioran).

prima-chitara



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +