Cyfer : Color : Cuprins

Thailanda, te iubesc – partea a VII-a

continuarea părții a VI-a

Mi-a fost greu să mă reobișnuiesc cu viața laică, după ce am părăsit refugiul. Am luat-o încet, zăbovind două zile în cea mai apropiată localitate. Chaiya e un orășel micuț, de câteva mii de locuitori, dar cu o istorie bogată. Este unul dintre cele mai vechi orașe din Thailanda. A fost capitala regatului Srivijaya, o putere dominantă în Asia De Sud Est, din anul 600 până în 1300. Ruinele spectaculoase de la Wat Kaew stau mărturie civilizației apuse, iar templul din oraș Wat Phra Borom That este construit în stil Srivijayan.

Am stat la un „guesthouse”. În orice localitate în Thailanda se pot găsi aceste case de oaspeți, unde te poți caza decent, fără dotări extraordinare, dar într-un cadru cald, familial. Casele de oaspeți au camere simple, cu un pat, un televizor și o baie. La comun este bucătăria și salonul, pe care le poate folosi orice client. De obicei eu stau în salon, pentru că au pe acolo o masă sau un birou pe care pot să-mi pun laptopul. În salon, întâlnesc tot timpul oameni interesanți. Așa m-am împrietenit cu proprietarul casei, un venerabil de 80 de ani. Știa câteva cuvinte în engleză și m-a mai învățat câteva expresii în thailandeză. Era foarte impresionat că am stat în refugiu zece zile, meditând. Thailandezii în general admiră străinii interesați de religia lor.

Ar fi trebuit mai mult de două zile de readaptare după experiența refugiului, dar mai aveam doar două zile de viză, așa că trebuia s-o iau din loc. Mă hotărâsem să plec în Cambodgia, iar pentru a ajunge acolo urma să iau tot varianta dificilă, terestră, cu schimbări multiple de trenuri, autocare, motociclete și microbuze. Din Chaiya am luat un tren de noapte până în Bangkok.

Aflat pe peron în gară, am fost abordat de un controlor care mi-a cerut biletul. Mi-a spus că a fost o problemă pe traseu și trenul va avea o întârziere de vreo două-trei ore. Până la trenul meu, au trecut pe singura șină a gării, alte 4 trenuri pe care scria Bangkok. Controlorul mă oprea de fiecare dată, spunându-mi că nu e trenul meu. A fost foarte amabil. Fără el, n-aș fi știut nicicum care e trenul meu. Aș fi ajuns la Bagkok, dar nu în trenul rapid cu vagon cușetă, ci într-un personal lent și inconfortabil. Cât am așteptat trenul, m-am mai întreținut cu localnicii, chiar dacă știau puține cuvinte în engleză. Auziseră de România și știau că avem echipă bună de fotbal. Deși informațiile erau cam vechi, e bine că știau și asta.

Am mers toată noaptea, aproximativ 10 ore, până în Bangkok, dar am dormit perfect, legănat de tren. Nu aveam mare chef de Bangkok, nu în starea meditativă în care eram, dar nu puteam să ies din Thailanda fără să-l vizitez, mai ales că era în drum. Am avut o zi întreagă de stat prin el, de dimineața până seara, așa că mi-am lăsat bagajele la gară și am luat-o la picior prin oraș.

Pot categorisi în trei zone, partea de Bangkok pe care am vizitat-o. O zonă e pestriță și seamăna cu orășelele pe care le vizitasem până atunci, doar că totul era la o scală mai mare. În această zonă se găsesc case vechi și multe tarabe una lângă alta, fără nicio aparentă organizare. Poți găsi tricouri lângă fructe, carne lângă obiecte de artizanat, cauciucuri lângă încălțăminte. Zona este aglomerată și dificil de parcurs. Tarabele acoperă o mare parte din trotuar, iar pe stradă gonesc motoretele. Altă zonă are bulevarde largi, temple mari și palate somptuoase, iar ultima zonă este modernă, cu o infrastructură nouă, trenuri suspendate și multe mall-uri.

Afișe imense cu regele și regina tronează peste tot, imagini ce ar putea să amintească unui român ceva mai în vârstă de epoca de aur, dar nu lăsați aparențele să vă înșele. Thailandezii își iubesc sincer regele. Este un lider carismatic, care s-a pus cu totul în slujba poporului său. Mai ales acum, când guvernarea e haotică și sunt multe tulburări politice, monarhia e ca un pilon de stabilitate, ce împiedică escaladarea periculoasă a ostilităților.

M-am plimbat zeci de kilometri prin Bangkok, iar când am obosit, mi-am cumpărat câteva kilograme de fructe din piață și m-am dus în grădina zoologică. E foarte mare și plină de copaci, numai buni să te ascunzi de soarele de la miezul zilei. Cam asta a fost tot în Bangkok. Nu eram în dispoziție pentru altceva.

Seara am luat drumul către gara de autobuze din est, de unde plecau mașinile către granița Cambodgiană. Călătoria a fost cu multe peripeții. Am mers toată noaptea până în orașul Trat, de unde am așteptat câteva ore să se umple un microbuz pentru drumul spre graniță. Cu părere de rău, am ieșit din Thailanda, trecând granița pe jos.

Cambodgia nu poate fi comparabilă cu Thailanda. Este o țară care încă se reface după un regim totalitar sălbatic. Orașele arată sinistru și sărăcăcios. Serviciile și produsele sunt de o calitate mică, dar uneori se cer mai mulți bani decât în Thailanda. Oamenii vor să se îmbogățească repede. Siguranța lasă mult de dorit. Nu se recomandă să mergi noaptea pe stradă, cu ceva asupra ta care ar putea atrage atenția, de exemplu un ceas, o poșetă sau un rucsac. Nici ziua nu poți fi absolut sigur, dacă mergi prin zone obscure, fără prea mulți oameni.

continuarea în epilog.

2013-07-13-170

Articol înscris în concursul <Thailanda, te iubesc!>, organizat de KLM România în colaborare cuT.A.T. Balkans și Tedoo.ro”.



4 răspunsuri la “Thailanda, te iubesc – partea a VII-a”

  1. […] părții a VII-a seria începe la articolul […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +