Cyfer : Color : Cuprins

Thailanda, te iubesc – partea a VI-a

continuarea părții a V-a

Șase săptămâni am petrecut în Thailanda alături de Costin, apoi el a trebuit să plece în România, pentru niște treburi urgente. Rămas singur, cu două săptămâni până la expirarea vizei, m-am hotărât să fac ceva diferit: o excursie prin Thailanda, prin orășele non-turistice și să petrec 10 zile într-un refugiu Buddhist.

M-am relocalizat din Koh Samui în Surat Thani, orașul cel mai apropiat, capitala provinciei cu același nume. Timp de patru zile, am locuit în oraș, cutreierând străzile, oprindu-mă pe la tarabe pentru a mă uita la diverse obiecte. Mi-am făcut ochelari de vedere. Ai mei se stricaseră încă din Malaezia. Mi-am schimbat sfoara la sandalele de producție proprie. Am participat la serbările orașului, un fel de piață ad-hoc în care locuitorii vin să comercializeze lucruri de artizanat produse de ei. La piața de legume și fructe, în scurt timp eram cunoscut de toată lumea. Probabil era impresionant pentru ei să vadă un „farang” care comandă atât de hotărât fructe rare, în cantități mari, cunoscând câteva cuvinte pe limba lor.

Thailandezii sunt foarte prietenoși și primitori. N-o spun ca un clișeu. Această atitudine îi face să fie excelenți în domeniul serviciilor. Concurența e foarte mare și trebuie să fie competitivi. Pentru orice serviciu dorești, se găsesc o mulțime de thailandezi gata să te ajute. Când mi-am făcut ochelari, roiau în jurul meu 4 angajate, pentru a fi sigure că procedura decurge bine. Nu de puține ori, mi s-a întâmplat să fiu singurul client într-un restaurant și câțiva ospătari să aștepte să-mi manifest o dorință. În orice orășel, poți beneficia de servicii excelente de masaj, la prețuri derizorii.

Din Surat Thani am plecat cu autobuzul la Suan Mokkh, către refugiul Buddhist. În fiecare lună, între 60 și 100 de oameni petrec 10 zile în liniște și meditație, aproape de natură, învățând despre Buddhism. Cât stai acolo, trebuie să te supui regulilor locului, cea mai importantă fiind că nu trebuie să vorbești deloc pe toată perioada șederii, exceptând eventuale cazuri de urgență. Alte reguli importante: n-ai voie să iei nicio viață, aici sunt incluși și țânțarii, gândacii, furnicile, scorpionii și alte vietăți întâlnite; să păstrezi abstinența de la activități sexuale fizice sau mentale; să nu mănânci între prânz și răsărit; să nu folosești substanțe intoxicante, alcool, țigări sau alte droguri.

Condițiile de viață sunt spartane. Fiecare are o cameră mică de beton, cu un pat de beton peste care este așternut un covoraș de bambus. Perna este din lemn. Spălarea se face la un rezervor de apă, cu niște castroane de plastic, iar la WC, apa se „trage” cu același procedeu. Acestea sunt de fapt condițiile în care trăiesc thailandezii în zonele rurale, după cum urma să aflu mai târziu.

Programul fiecărei zile petrecute acolo este stufos, cu puține ore libere. Sesiuni lungi de meditație în șezut sau în mers, ore de yoga, „dhamma talks” în care un călugăr ne vorbea despre practica Buddhistă a meditației. Ziua începea la 4.30 dimineața și se termina la 22. Se serveau două mese vegetariene pe zi. Eu urma să aflu mai târziu cât sunt de gustoase, pentru că 7 zile am ținut post negru. Am băut doar apă, în dorința de a mă concentra cât mai bine în timpul meditației.

Toate condițiile sunt setate în așa fel încât distracțiile mentale să fie minime, iar focalizarea să se îndrepte către interior. De-a lungul vieții, ne-am format stereotipuri mentale, special pentru momentele de adevăr, momentele în care am putea să ne cunoaștem mai bine, momentele în care adevărata noastră identitate ar putea să iasă la suprafață. Aceste stereotipuri mentale de evitare a focalizării se transpun în viața reală în distracții obișnuite. Cu toții le cunoaștem pe cele moderne: filme, meciuri de fotbal, sex, mâncare, alcool, facebook. Orice, doar să nu fim singuri, noi înșine, fără acces la nicio distracție. Nu am putea suporta asta. Mintea ar sări ca o maimuță de la un gând la altul, într-un șir infinit de închipuiri fără sens.

Asta încercăm în cele 10 zile petrecute la Suan Mokkh, să îmblânzim acest comportament al minții și să îndreptăm atenția către ceva care va fi cu noi atât timp cât trăim: respirația. Stăm în lotus, semi-lotus sau doar cu picioarele încrucișate, fiecare cum poate, și focalizăm pe respirație. Expiră. Inspiră. Când apar gânduri, le urmărim detașat cum vin și pleacă, apoi revenim pe respirație. Asta e toată procedura.

Practicam meditația  și înainte de experiența refugiului, singur, autodidact. În refugiu, capacitatea mea de concentrare a fost mult îmbunătățită. Am beneficiat de o ghidare bună, de forța și susținerea tăcută a grupului și de cartea lui Buddhadasa Bhikkhu, călugărul care a construit refugiul. Budhhadasa e o personalitate în Thailanda și începe să devină cunoscut și la nivel internațional. Mi-a plăcut mult abordarea sa directă și simplă asupra Buddhismului. Când am părăsit refugiul, mi-am luat 7 cărți ale sale, deși aveam foarte puțin spațiu în bagaje.

Continuarea în partea a VII-a

Experiența din refugiu este o poveste separată, despre care am vorbit în zece episoade. Cine dorește, poate citi începând cu articolul: Refugiul Buddhist de la Suan Mokkh.

2.bp.blogspot.com

Articol înscris în concursul <Thailanda, te iubesc!>, organizat de KLM România în colaborare cuT.A.T. Balkans și Tedoo.ro”.



6 răspunsuri la “Thailanda, te iubesc – partea a VI-a”

  1. hiqliving spune:

    wow, 7 carti, nu poti scana macar una, daca nu toate 🙂 si sa mi le trimiti si mie. Sunt de acord sa impartim costurile, Ce zici? Ai emailul meu asa ca imi poti raspunde acolo. thx

  2. Jubi spune:

    Cyfer pe paine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +