Cyfer : Color : Cuprins

Thailanda, te iubesc – partea a IV-a

continuarea părții a III-a

După 3 săptămâni petrecute în Patong, eu și Costin ne-am gândit că ar fi bine să mai vedem și altceva din Thailanda, așa că am decis să ne mutăm la Oceanul Pacific, în Koh Samui, a doua insulă ca mărime după Phuket. Acolo, viața e mai relaxată, în opoziție cu cea din Patong. După perioada tumultoasă de pe Bangla Road, ne-ar fi prins bine o perioadă mai liniștită.

Ca modalitate de a parcurge cei 400 de kilometri dintre Patong și Koh Samui, eu și Costin am ales abordări diametral opuse. Costin a ales cea mai simplă variantă: zbor cu avionul. E cel mai rapid și confortabil mod de a călători, dar este destul de scump, pentru că Thai Airways are monopol pe aeroportul din Koh Samui. Eu am văzut în această călătorie o oportunitate de a cunoaște mai multe din Thailanda, așa că am decis să călătoresc ca un thailandez obișnuit, să schimb autobuze, motociclete și feriboturi.

Există variante între cele două alese de noi. Sunt servicii de transport care oferă o călătorie simplă, ocupându-se de fiecare parte a traseului. Te iau de la hotel, te duc la un autocar, apoi te preiau din autocar, te transferă în feribot și așa mai departe. O altă variantă e închirierea unui taxi, care să te ducă până la destinație, avantajul fiind că te poți opri oriunde ți-ai propus să vizitezi ceva pe drum.

M-am documentat cât am putut de bine înainte de plecare. Am amintit că este dificil să te descurci altfel în Thailanda, din cauza alfabetului diferit și a necunoașterii limbii engleze de către thailandezii obișnuiți. Dimineața la 6, am luat autobuzul albastru din Patong către Phuket City, orașul cel mai mare de pe insulă. Autobuzul albastru nu avea geamuri, era mare, vechi și greoi. Înainta alene peste dealurile de pe insulă. Phuket City a fost primul meu contact cu un oraș thailandez obișnuit, viu, fierbinte, prăfuit, înțesat de tarabe și cu străzi pline de motocicliști.

Am ajuns într-o autogară mică și veche. Acolo m-am dumirit cu greu că autocarul spre Koh Samui pleca din altă autogară. Când am înțeles, era deja prea târziu. Deși am luat un taxi-motoretă care a gonit în viteză prin oraș, n-am mai prins legătura. Așa că am luat un autobuz spre Surat Thani, un oraș aflat în apropierea insulei Koh Samui, urmând să văd ce posibilități am acolo. Acest autobuz era vechi și lent. Am făcut 6 ore până la destinație, timp în care șoferul a oprit des prin sate, pentru a lua sau lăsa pasageri.

Noroc că băiatul care tăia biletele cunoștea câteva cuvinte în engleză. El mi-a spus că mă lasă în Surat Thani la gara de unde pot lua un transport spre Koh Samui. Tot el mă informa când urmează o oprire mai lungă, pentru nevoi fiziologice. M-a întrebat din ce țară sunt și n-a înțeles „Romeinia”, pronunțat în engleză, așa că am încercat România pronunțat în românește. Spre surpriza mea, auzise de ea. Știa că suntem în estul Europei și că avem o regiune Transilvania în care trăiesc vampiri. După această experiență, am folosit pronunția românească a numelui țării mele și am fost surprins să văd că erau destui thailandezi care au auzit de ea.

Drumul a fost foarte frumos, șoseaua bună de la un capăt la altul. Trecerea prin Khao Sok National Park a fost spectaculoasă: multe diferențe de nivel printr-o junglă deasă. În Surat Thani, băiatul de la bilete m-a lăsat la o firmă care oferea un transport complet către Koh Samui. Un microbuz m-a dus până în Donsak, de unde am luat feribotul până pe insulă. Călătoria cu feribotul mi-a oferit peisaje de excepție, pentru că am avut norocul s-o prind chiar la asfințit. Încă de pe feribot, am remarcat o diferență între turiștii din Phuket și cei din Koh Samui. Cei de Koh Samui sunt mai hippie, tineri, cu rucsacuri în spate, mai gen… Vama Veche. Odată ajuns pe insulă, a fost simplu să iau un tuk-tuk până la Fisherman Village, localitatea în care mă aștepta Costin.

Koh Samui este o insulă de o suprafață similară cu cea a Bucureștilor. Interiorul ei e o junglă deasă și înaltă, localitățile fiind dispuse pe țărm, conectate de o șosea lungă de 51 de kilometri. Stăteam într-un complex de locuințe dotat cu piscine interioare sau exterioare și sală de fitness. Cât am stat acolo, am tot lucrat la sală. Eu și Costin ne-am motivat reciproc. Coroborat cu faptul că făceam în fiecare zi plimbări lungi de peste 10 kilometri pe plajă, am ajuns să fim amândoi într-o super formă fizică. Blocul era la 2 minute de piață, avantaj eu. În schimb era la 15 kilometri de zona cluburilor, ceea ce nu era prea bine pentru Costin, așa că am închiriat o motoretă cu care să ne deplasăm.

A fost prima mea experiență pe o motocicletă, pe un vehicul fără ambreiaj și într-o țară în care se circulă pe partea stângă. M-am adaptat repede, dar tot timpul eram în alertă, de frică să nu mă trezesc circulând pe partea dreaptă din obișnuință. Ca pieton, a trebuit să am grijă ca atunci când traversez să mă uit întâi în dreapta și apoi în stânga. Era să fiu lovit de două ori de mașini, pentru că m-am uitat invers.

Chaweng e zona comercială principală a insulei, de când s-a construit micul aeroport în zonă. Acolo se găsesc cluburile principale. Zona e foarte liniștită în comparație cu Bangla Road. Cluburi sunt mai puține, e aglomerația mai mică și oamenii mai discreți. Noi stăteam lângă Fisherman Village, un orășel mic și cochet, cu străzi înguste și clădiri păstrate și refăcute așa cum erau pe vremuri.

Aproape de bloc era un templu Budhhist. Când apunea soarele, ne obișnuisem să deschidem geamurile și să ascultăm mantrele călugărilor. Mă duceau automat într-o stare de introspecție. Am prins o ceremonie de eliberare a animalelor. Buddhiștii practică în mod obișnuit acest ritual de a elibera animale captive către habitatul lor natural. Thailandezii practică asta în special cu păsări. Acestea pot fi cumpărate de la diverse magazine, iar apoi eliberate într-o ceremonie specială. E o formă de cultivare a compasiunii. Mă gândesc că eu și ceilalți vegani practicăm această ceremonie la fiecare masă. De fiecare dată când refuzăm carne, ouă, lapte sau miere, eliberăm sau ajutăm la eliberarea indirectă a unor animale.

continuarea în partea a V-a

2013-06-10-574

Articol înscris în concursul <Thailanda, te iubesc!>, organizat de KLM România în colaborare cuT.A.T. Balkans și Tedoo.ro”.



5 răspunsuri la “Thailanda, te iubesc – partea a IV-a”

  1. Jubi spune:

    Calin, tu esti un fel de Ion Creanga 😛
    E mult prea frumos ce si si cum povestesti. Iar finalul acestei parti este apoteotic! Sa ne traiesti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +