Cyfer : Color : Cuprins

Thailanda, te iubesc – prolog

Hei! Numele meu e Călin Cyfer, sunt un muzician de blues. Probabil n-ai auzit de mine, dar e normal. Stilul muzical pe care-l practic acoperă 2% din piața muzicală din SUA, ceea ce mă face să cred că în România, cifra respectivă este atât de mică, încât va da oricum cu virgulă și multe zerouri.

Am fost tare încăpățânat să cânt doar blues. Nu posed obișnuita trupă de cover-uri, sau un proiect paralel pe care-l urăsc, dar pe care-l fac pentru a câștiga mai mulți bani. Cu toate astea, reușesc să-mi plătesc chiria, plus celelalte facturi de la sfârșitul fiecărei luni și îmi mai rămân bani de pus deoparte. Se strâng astfel fonduri suficiente să-mi iau lumea-n cap, dacă am chef.

Anul trecut, în 2013, m-am hotărât să mă relocalizez pe o perioadă nedeterminată la tropice, mai precis în Asia de Sud Est, mai exact în Thailanda. De acum, probabil că îți trec prin minte o grămadă de întrebări: de ce la tropice? de ce în Thailanda? de unde-mi vin resursele? care este magia?

Am descoperit Buddhismul acum câțiva ani, în 2010. De atunci, viața mea a devenit mult mai suportabilă. Buddhismul nu este o religie, mai degrabă o filosofie. Buddha a lăsat un manual pentru eliminarea suferinței. E un drum lung către Nirvana și eliminarea focurilor cauzatoare de suferință. Totul începe cu focalizarea minții, eliminarea distracțiilor mentale, într-un cuvânt a dorinței. Odată ce dorința, sau măcar o parte din ea, a fost eliminată, viața devine frumoasă și îndestulătoare.

Așa am început să elimin din viața mea tot felul de activități și lucruri nefolositoare, rezultatul fiind mai multe resurse. Schimbările survenite au părut ciudate pentru cei care mă cunosc, în special cea cu stilul alimentar. Eu mănânc doar fructe și legume în stare crudă, fără alimente de proveniență animală și fără gătire la foc.

De aici a plecat ideea de a mă relocaliza la tropice. Găsesc natural să mănânc frugivor și atunci, unde pot fi găsite cele mai bune fructe pe tot parcursul anului, dacă nu la tropice? Pe tot globul sunt mai multe zone aflate la tropice. Am avut de ales între Asia de Sud Est, America Centrală și Africa. Am luat în calcul mai mulți factori: prețuri, siguranța zonei, proximitate, vorbitori de limbă engleză.

După ce am cântărit toți parametrii, am ales Thailanda. E o țară sigură, prețuri acceptabile pentru un român, nivelul de conversație în engleză al locuitorilor e acceptabil în zonele turistice. Se poate locui ușor aproape de ocean, implicit de plajă și este o țară Buddhistă. Bine, locuitorii din Thailanda sunt buddhiști, cam cum sunt cei din România creștini, dar asta este o altă poveste.

Pe la începutul lunii mai 2013, mi-am vândut o parte din lucruri, mi-am relocalizat alta la ai mei în beci, mi-am luat un bilet dus către Kuala Lumpur și am zburat. Am ales să plec prin Malaezia din motive de viză. Noi românii, dacă zburăm direct prin Bangkok, primim 15 zile Visa on Arrival, care costă aproximativ 100 lei. Prea puține zile, pentru prea mulți bani. Dacă zbori prin Kuala Lumpur și aplici pentru viză la ambasada Thailandei de acolo, primești viză pe două luni, la același preț. Această viză se poate prelungi pe încă o lună în Thailanda.

La primul contact cu atmosfera tropicelor am simțit acea căldură confortabilă, care te îmbrățișează ca o mamă. Pentru cei veniți din zona temperată, această căldură este insuportabilă, mai ales la început, dar eu am găsit-o perfectă, poate și din cauza dietei și a hidratării corespunzătoare. Cu umezeala m-am obișnuit mai greu. Din cauza ei, toate lucrurile sunt permanent jilave. Recepționera hostelului la care am stat în Kuala Lumpur m-a lămurit că „așa sunt toate aici la tropice: ude”.

Am mai remarcat verdele vegetației. O combinație de verde viu și verde bătut de soare, care seamănă foarte bine cu verdele din Constanța, din timpul verii. Cum în copilărie mi-am petrecut toate verile în Constanța, acel verde exprimă un singur lucru pentru mine: vacanță. Așa că încă de la bun început creierul meu a fost pus în modul „vacanță”, relaxare maximă.

Șederea mea în Kuala Lumpur a fost scurtă, obiectivul principal fiind să-mi iau viza și să plec cât mai repede din metropolă. KL este un oraș acceptabil, cu o infrastructură mult peste cea a Bucureștilor, similar la prețuri. Este foarte cosmopolit și absolut toată lumea vorbește engleză. Este o engleză mai stricată, cu un accent specific și cu multe cuvinte rămase din engleza britanică, dar cu un mic efort, nu sunt probleme să te înțelegi cu oamenii locului.

Cât am stat în oraș, am locuit în cartierul chinezesc, am fost la Batu Caves, unde sunt construite temple importante hinduse în peșteri naturale, și m-am aprovizionat de la Chow Kit Market, cea mai mare piață din oraș. Așa am încercat primele fructe tropicale durian, jackfruit, banane pitice, nucă de cocos proaspătă și curmale chinezești (jujube).  Mai multe detalii despre KL am scris într-un articol separat.

Viza pentru Thailanda se obține fără probleme sau discuții suplimentare, iar ambasada lucrează perfect, exactă în timpii de programare. Portarul, cel care are obligația de a nota numele fiecărui om care intră în ambasadă, are cel mai frumos și caligrafic scris pe care l-am văzut vreodată. Cu o răbdare extraordinară picta literele cu multă grijă și considerație. Mi-a amintit de copiștii de pe vremuri. Să scrii de mână este o meditație.

Cu viza de Thailanda în pașaport, am luat primul avion către Phuket, dar apoi mi-a părut rău că m-am grăbit. Ar fi trebuit să merg cu autobuzul, așa cum mi-a sugerat recepționera. Șosele în Malaezia, la fel ca și cele din Thailanda, sunt excelente, iar autobuzele de cursă lungă au un confort similar celui din avion. Așa aș fi văzut o mare parte din Malaezia. Nu am mai făcut greșeala asta în Thailanda, unde am călătorit doar cu autobuzul, trenul sau feribotul.

În zborurile cu avionul, am avut de fiecare dată opțiunea „fructe proaspete”, așa că am fost servit cu fructe exotice, respectiv mere. Da, în acea zonă, mărul este un fruct scump și exotic.

Despre primul contact cu Thailanda la aterizarea în insula Phuket, voi vorbi în partea următoare.

Continuare – partea  I

plaja privataArticol înscris în concursul <Thailanda, te iubesc!>, organizat de KLM România în colaborare cuT.A.T. Balkans și Tedoo.ro”.



7 răspunsuri la “Thailanda, te iubesc – prolog”

  1. […] continuarea părții a VII-a seria începe la articolul prolog […]

  2. Monia Suciu spune:

    Minunata experienta! Abia astept sa citesc mai departe minunata aventura pe care ai trait-o, si sa descopar cum te-ai acomodat hranei si mediului.

  3. Diana Andrei spune:

    „A scrie de mana este o meditatie” – foarte frumos. Frumos si acest prolog, asteptam si continuarea! Succes in concurs!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +