Cyfer : Color : Cuprins

Seria de articole „Fără…”

Am scris o serie de articole care conțin cuvântul „Fără” în titlul lor. Cred că au fost înțelese greșit de o parte din cititori. Mi s-a spus că sunt foarte negativist și extremist. Ce tot atâta „fără”… fără aia , fără cealaltă. „De ce să nu ne bucurăm de viață?”.

De cele mai multe ori, mai puțin din unele, înseamnă mai mult din altele. Renunțarea la anumite lucruri face loc pentru altele. Mai puțin chiar înseamnă mai mult. Minimalismul este o rampă către libertate.

Încerc să documentez aici pe blog drumul meu către o viață minimalistă. Acest drum se desfășoară pe mai multe planuri, în diverse zone ale vieții și presupune renunțări la chestii pe care le fac foarte des.

Articolele arată de ce se poate și e mai bine fără. Ele mi se adresează în primul rând mie. E ca și cum eu mi-aș pune gândurile în ordine. Doar că o fac în public, astfel încât alții îmi pot citi gândurile și le pot folosi dacă le găsesc utile.

Renunțarea nu este totală. Mult mai importantă este renunțarea la obiceiul respectiv. Am spus că am renunțat la miere. Asta nu înseamnă că dacă un prieten îmi oferă cadou un borcan de miere, îl voi refuza. Lapte n-o să-mi cumpăr, dar dacă sunt undeva pe munți la o stână și ciobanul îmi oferă niște brânză, n-o să zic nu. Dacă trebuie să plec la un drum lung și greu, noaptea, și simt că e nevoie, voi bea o ceașcă de cafea. Dacă alerg cu un prieten și depășesc pulsul pe care mi l-am propus, nu o să mă opresc. Dacă sunt invitat să cânt la un eveniment important, s-ar putea să renunț la interdicția mea cu fumatul.

Aceste excepții se pot întâmpla de câteva ori pe an și nu mi se par importante pe termen lung. Repetiția și frecvența mare este factorul care le face periculoase. În 2010 de exemplu, am avut aproape 100 de concerte, toate într-un fum gros. În 2013 am avut 2-3 doar. Tot în 2010 consumam 3 căni de cafea mari pe zi. În 2013 am băut două în tot anul. Cred că pasul mare către a mă simți mai bine a fost renunțarea. Excepțiile nu au produs mare pagubă.

Înțeleg că cei care mă citesc au alte priorități și ar renunța la alte activități înainte de a renunța la ceea ce menționez eu. E normal. Fiecare e cu drumul său.

Iată lista articolelor:

Fără Miere
Fără Lapte – partea I
Fără Lapte – partea a II-a
Alergare fără ego – în zona aerobă – formula Maf
Fără Cafea
Fără concerte în fum
Proteină fără carne
Mâncare crudă sau gătită la foc? – câteva argumente –

1526255_566922246730909_620525380_n



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +