Cyfer : Color : Cuprins

Gică Popescu contra Statul Hoț

Îmi amintesc când am făcut primii mei bani. I-am primit în mână. M-am întors acasă pentru a mă lăuda, iar tata m-a întrebat: „bun și factură, chitanță? Cum plătești taxele la stat?”. Am rămas uimit. Din punctul meu de vedere, oferisem un serviciu, pentru care am fost plătit. Era o afacere între două persoane. Ce treabă avea Statul? Se pare că avea, pentru că tata mi-a explicat că ceea ce fac eu se numește „evaziune fiscală”.

Pe măsură ce am crescut, am început să înțeleg că Statul trebuie să-și ia o parte din absolut orice tranzacție se întâmplă pe teritoriul său. Până la urmă, această acțiune nu este cumva un furt? Ce ofertă statul în afară de protecție? Niște servicii de proastă calitate pe care de multe ori nu le-ai solicitat? Iar protecție față de cine? De alt stat care îți poate oferi protecția sa? Așa se justifică mâna băgată în buzunar spre portofel?

Noi toți știm asta. Știm că banii pe care-i plătim la stat intră într-o gaură neagră și după ce vor satisface câțiva politicieni lacomi și tot sistemul corupt, vor ajunge în niște servicii și construcții de o calitate îndoielnică. Din cauza asta, noi toți încercăm să fim cât mai creativi când vine vorba de contabilitate. Cu cât mai puțini bani dați la stat, cu atât mai bine. Pe bună dreptate vrem să fim suverani asupra câștigului pe care-l obținem din munca noastră.

Avem acest instinct, pentru că știm că nu datorăm nimic statului. Tot ce am realizat a fost în urma unui efort personal al nostru, ajutați de cei apropiați, familie și prieteni.

Asta a făcut și Gică Popescu. A făcut câteva vânzări, trecând în acte o sumă mai mică. Și-a păstrat mai mulți bani pentru el. Asta nu înseamnă că a furat. Ci mai degrabă a păcălit hoțul, să nu-l fure. Dar dacă toți suntem un fel de Gică Popescu în privința taxelor, atunci de ce s-a împărțit lumea în două tabere: pro grațiere, contra grațiere? Aici cred că se necesită o analiză mai amplă.

În tabăra pro grațiere, probabil sunt oamenii pe care Gică Popescu i-a bucurat de-a lungul carierei sale. Gică Popescu era „Baciul” în epoca de glorie a fotbalului Românesc. Fotbalistul care era în același timp sigur ca fundaș, inteligent la mijlocul terenului, bun la jocul cu capul și întotdeauna o autoritate asupra celorlalți coechipieri. Nu degeaba a fost făcut căpitan la FC Barcelona. Fotbalul este cel mai popular joc în România și să fii printre cei mai buni (al doilea în istorie după părerea mea) nu e puțin lucru. Faptul că și în afară s-a impus, la unul dintre cele mai mari cluburi din lume, arată cât de multă calitate avea acest fotbalist, dar și caracterul său puternic.

În tabăra contra grațiere sunt cei care văd această acțiune ca pe un nou act de corupție. Doar pentru că Gică Popescu e o personalitate, n-ar trebui scutit de pedeapsa pe care a primit-o. Ar trebui să și-o ispășească la fel ca orice om de rând care ar fi fost prins. Pe ideea „ai păcălit statul mai bine decât mine? În închisoare să stai!”.

Statul, prin reprezentatul său, Președintele, trebuie să ia o decizie. Ori merge mai departe prin mecanismele sale de coerciție și îl închide pe evazionistul Popescu, haiducul care s-a împotrivit să plătească dările, ori îl grațiază, ca un act de bunăvoință pentru a bucura populația pro-Popescu. Din păcate lumea începe să devină atât de îndoctrinată și mecanizată, încât această decizie va fi luată după un simplu calcul electoral.

gica-popescu-barcelona

 



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +