Cyfer : Color : Cuprins

Cădere liberă în vis

Eram pe o clădire imensă cu niște prieteni. Încercam să îi conving că pe dinlăuntru suntem ființe nemuritoare. Tot ce poate muri este percepția noastră asupra exteriorului în actuala ei variantă. Să credem că murim atunci când corpul nostru încetează să funcționeze este o înțelegere greșită a fenomenului. Să credem că nu murim în acel moment este tot o percepție greșită. Murim și nu murim.

Unul dintre prieteni m-a întrebat dacă pot să sar de pe clădire pentru a dovedi cele spuse. Fără să ezit, am sărit. Căderea liberă era plăcută. Părea să fie lină, vântul abia adia. În timpul căderii un sentiment de incertitudine a început să mă cuprindă. Dacă o să mă izbesc pur și simplu de asfalt, toate oasele se vor rupe și toate organele vor fi sfârtecate într-o baie de sânge? Pe măsură ce căderea continua, frica și anxietatea creșteau.

Apoi m-am gândit că sunt într-un moment în viață în care sunt cu adevărat liber. Ești cu adevărat liber atunci când nu ai posibilitatea să alegi. Am ales să sar, de acolo drumul meu era clar, fără alte posibilități. Așa că am început să urmăresc liniștit ce se întâmpla în jurul meu. Cerul era de un albastru superb, păsări zburau în depărtare într-un grup mare, jos, oamenii și mașinile se vedeau ca niște furnici. Eram relaxat, liniștit, mulțumit.

Înainte să ating solul, împrejurimile s-au schimbat. M-am cufundat într-un spațiu albastru fără sfârșit. Nu știu ce anume „vedea” acest albastru, pentru că tot corpul mi se dezintegrase. Eram acel spațiu.

Apoi m-am trezit.

divesursă foto http://hydrotoxicity.tumblr.com/post/23764068589

 



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +