Cyfer : Color : Cuprins

Alergare fără mâncare – stop în ziua a 4-a

Am decis să termin astăzi în ziua a 4-a ideea de a alerga 7 zile fără să mănânc, câte 10 km pe zi. De dimineață m-a apucat o amețeală ciudată în somn, un fel de leșin și a fost mai precaut să termin postul. Dar să vă relatez ce s-a întâmplat până atunci.

Prima zi, sâmbătă, a fost totul ok, am alergat cei 10km de dimineață. Cum de obicei alerg pe stomacul gol, n-a fost nimic deosebit. Apoi ziua a decurs normal, deși corpul se aștepta la ingestia de carbohidrați din fructe, cu care l-am obișnuit după fiecare efort fizic. Spre seară, deși îmi era foame, mă simțeam mai ușor și aveam energie mai multă. Noaptea n-am putut să dorm decât vreo 6 ore. În mod obișnuit dorm 8-9.

A doua zi, de dimineață am simțit unele dureri în coapse și fesieri. Corpul lucra probabil la ele. Simțeam cum din față erau sustrase bucăți de grăsime. Am avut meditații de chitară, adică 6 ore de stat pe scaun, după care la ora 16 am alergat cu Kolcsar Peter 11km. Doream să alerg 20km, dar era prea greu. Îmi simțeam picioarele ca de plumb. Era ca și cum corpul rămăsese la fel de greu, dar eu nu mai aveam benzină să-l împing. Seara a fost din nou greu să adorm și am dormit 5 ore. Corpul probabil mă trăgea de mânecă: „alo, mergem și noi să mâncăm ceva sau ce facem aici?”.

A treia zi de dimineață a fost cel mai greu: dureri în corp, limbă încărcată, transpirații reci. Am alergat de dimineață 10km, care mi se păreau că nu se mai termină. Simțeam că îmi târăsc niște picioare de plumb, care sunt legate cu lanțuri de bile mari de metal. Cu mare greutate am terminat cei 10km, dar seara m-am simțit din nou energic și nu am reușit să dorm până târziu. M-am sculat după 4 ore și am încercat să adorm la loc. Am ațipit și în vis eram în oraș cu niște prieteni, timp în care mi s-a făcut rău. S-a întunecat totul și urma să cad. Mă sprijineam de un zid. Asta se întâmpla și în realitate, pentru că totul devenise o luptă să mă trezesc și din acea stare și din somn.

M-am sculat amorțit, cu o durere în ceafă, în transpirații reci. N-am vrut să încerc să mă culc la loc pentru că se putea întâmpla din nou, așa că m-am hotărât să încetez experimentul și să mănânc glucoză și câteva portocale.

După câteva ore, am plecat din nou la alergare, dar de data asta a fost și mai greu. Evident că glucoza și portocalele nu puteau reface deficitul făcut în câteva zile, iar alergarea a fost practic tot una „pe gol”. M-am oprit de multe ori. Dacă până atunci trebuia să mă abțin să nu depășesc pragul pulsului de 136, acum abia de reușeam să ating 129 în ritmul în care alergam.

A fost un experiment extrem de greu, deși eram obișnuit cu perioadele de 7 zile fără mâncare. Faptul că am alergat 10km în fiecare zi a fost o mare diferență. În primul rând, cred că acele alergări mi-au sabotat capacitatea de a mă odihni. Până acum în timpul posturilor negre, am dormit ca un bebeluș. În special în cel din refugiul Buddhist, dormeam în orice moment de pauză și imediat ce puneam capul pe perna de lemn. De data asta am avut insomnii în fiecare seară și am dormit foarte puțin. Probabil că din cauza alergărilor, corpul nu a perceput postul ca pe o perioadă de odihnă și refacere, ci ca pe o foamete combinată cu un mare pericol.

În alergările de ultra-maraton apar astfel de perioade de oboseală, foamete, privare de somn, dureri în corp, deci experiența mea a fost una interesantă, care mi-a arătat că mai am multe de pregătit pentru o astfel de alergare.

Bilanț:
3 zile și 4 nopți fără mâncare
4-5L apă pe zi
31 km alergare cu un puls mediu de 136-140
4kg pierdute (probabil se vor mai pierde multe în următoarele zile, cât organismul începe să pună la loc deficitul caloric)

1912219_594263483981566_1883611870_n



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +