Cyfer : Color : Cuprins

Terry Lee Burns

Cum în seara aceasta am concert cu Terry Lee Burns, m-am gândit că ar fi oportun să scriu un articol despre ce a însemnat pentru mine întâlnirea și colaborarea cu acest muzician american. Spectacolul are loc în București la El Comandante Junior (Lipscani 43, intrarea Șelari), ora 10, azi 2 noiembrie 2013.

a0038372214_10

Se întâmpla în 2003, acum 10 ani. Cântam de doi ani cu trupa brașoveană Fernet. Colegul meu de trupă, Cristian Oprea mi-a propus să intru într-un proiect paralel cu un muzician american stabilit de puțin timp în Brașov. Așa l-am întâlnit pe Terry Lee Burns. Era un tip prin care parcă se simțea toată esența albă a sudului Statelor Unite. Mi-a părut un cowboy, dar în același timp unul dornic să lase în urmă stilul cu care a crescut, încercând în continuu să-și lărgească orizonturile. Din această cauză, probabil a lăsat în urmă țara natală și s-a stabilit în Europa.

Primul aspect care mi-a sărit în ochi a fost calitatea lui de lider. Trupa adunată în jurul lui suna foarte legat, toți componenții încercam să ne facem cât mai exact treaba. Pentru prima dată eram într-o trupă de care eram mulțumit atât stilistic cât și calitativ. Eu și Terry ne-am înțeles perfect încă de la primele acorduri. Terry a găsit în mine un chitarist solo care înțelegea foarte bine muzica pe care el încerca să o orchestreze. Stilistic vorbind eram compatibil cu muzica lui și nu încercam să caut în fiecare piesă o scuză pentru a face un solo, ci mai degrabă să îmbogățesc ritmul, armonia și melodia piesei. Eu am văzut în Terry un mentor, de la care pot învăța mai multe lucruri despre industria muzicală sau despre muzică în general.

Chiar în acea zi l-am invitat la mine la masa de prânz și a fost începutul unei lungi prietenii. Timp de doi ani am cântat împreună fie în duo, fie în diverse formule de trupă extinsă. Am bătut toată România în lung și în lat. Am locuit împreună în apartamente sau în camere de hotel. Tot din această perioadă mi se trage și pseudonimul Cyfer. Managerul nostru din acea vreme dorea să ne promoveze ca un duo american în loc de unul româno-american, așa că eu trebuia să fiu american. Într-o seară ne uitam la filmul Angel Heart și am decis că eu mă voi numi Cyfer, după personajul jucat de Robert De Niro.

terrycyfer

Era încă perioada în care un american în România era ceva deosebit. Lumea se înghesuia la concerte să ne vadă, iar eu trebuia să vorbesc în engleză, fapt ce mă distra teribil, mai ales când mi se spunea că se vede că sunt american după felul în care cânt. Datorită lui Terry am ajuns în București în 2004 și deși n-am rezistat nici măcar un an (urma să revin în 2006), atunci s-au pus bazele carierei mele ca muzician solo și profesor de chitară.

Terry e un muzician foarte bine ancorat în realitate. De la el am învățat multe despre cum funcționează această industrie în care am intrat. Mi-a spulberat multe mituri, vise și idei preconcepute despre ce înseamnă să fii muzician profesionist. Am înțeles mult mai bine care este „fișa postului” meu ca muzician și cum pot să-mi fac treaba mai bine.

După ce am colaborat doi ani, s-a mutat în Germania și cred că această despărțire a venit la momentul oportun. Petrecusem atât de mult timp împreună, încât nu ne mai suportam. La ultimele deplasări, abia dacă mai schimbat câteva vorbe. Nu e ceva deosebit. Se întâmplă des cu cei care fac turnee lungi, și petrec mult timp împreună, ca relațiile să se răcească. Dar după ce am luat o pauză de colaborare, relația noastră a revenit la normal și suntem la fel de buni prieteni ca la început. Acum Terry revine în România cam o dată sau de două ori pe an, pentru un turneu și dacă sunt în zona pe unde trece, facem un concert împreună. Asta se va întâmpla diseară în București.



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +