Cyfer : Color : Cuprins

Mecanismele poftelor – partea a 4-a

Continuarea părții a 3-a.

Am foarte mulți elevi la chitară și câțiva dintre ei sunt mici. Cei mai mici pe care am încercat să-i învăț erau de clasa I (7 ani). Lesne de înțeles, la această vârstă, copii se concentrează greu. Atenția lor are de suferit în câteva minute și trebuie să găsești câteva jocuri/tertipuri pentru a-i refocaliza pe subiectul discutat. Ați crede că aceste probleme nu mai apar la elevii mai mari. Mmm…nu chiar. Elevii mari (cel mai mare are peste 40 de ani) au bineînțeles o atenție sporită, dar tot finită. Tot timpul apare o discrepanță între ceea ce cred ei că înseamnă să cânți la chitară și ce înseamnă asta cu adevărat.

Această situație se poate extrapola la întreaga viață. Cea mai mare parte din viață ne-o petrecem fără să fim atenți la ce se întâmplă în jurul, dar mai ales în interiorul nostru. În orice moment de concentrare, mintea încearcă să evadeze, să fugă în altă parte. Gândurile create involuntar de creier vin în valuri, iar mintea așteaptă un astfel de val pentru a lansa placa de surf. „Hei, uite gândul ăsta despre cum că ți-e foame și ai mânca niște gogoși pufoase pudrate cu zahăr. Hai să mergem pe firul lui și să vedem unde duce, doar nu vrei să ne plictisim în momentul ăsta la nesfârșit”.

Zak

Toată lumea, așa cum o vedem noi, nu există. Există doar percepția noastră despre ea. Ideea asta nebună că afară există ceva ce noi trebuie să avem, că există niște scări de urcat, că putem ajunge undeva. Noi suntem niște creatori, proiectați la fel. Avem exact specificațiile creatorului nostru. Suntem compleți așa cum suntem, nu avem nevoie de nimic din afară. Noi suntem totul, un întreg.

Pe parcursul vieții, mintea și-a alcătuit propriile practici de evadare. Dacă ai avea răbdarea și atenția de a o observa cum funcționează, ai începe să râzi. E de-a dreptul ridicol. Mâncarea este poate cel mai vechi șiretlic, asta pentru că ideea de foame este cu noi de la începuturile vieții fizice și este atât de strâns legată de corpul nostru. Foamea este doar un pretext. De cele mai multe ori această foame este doar închipuită. Scopul final este distragerea atenției.

Ați observat că atunci când mâncați alimentul preferat, îl puteți gusta doar pentru câteva clipe? Apoi mintea zboară în altă parte. Este foarte greu pentru oricine să rămână atent atunci când mănâncă ceva foarte gustos. Atunci când mâncăm alimentul preferat, nu ne așezăm tacticos la masă și îl mâncăm încet, după un ritual asemănător cu cei care practică Zen. De obicei acest proces se desfășoară la televizor, la cinema, la calculator sau la o ieșire cu prietenii. Este o înfulecare lipsită de rațiune.

Momentul acela în care suntem cufundați total în ceea ce facem, vi-l mai amintiți? Nu are importanță dacă e vorba de cântat la chitară, pictat, alergat, reparat un dulap, rezolvat o ecuație matematică sau tăiat lemne. Acela e Momentul Creației. Faptul că reușim să ne debarasăm de tot zgomotul egoist și reușim să focalizăm pe acel moment, ne pune în domeniul nostru.

Sunt două metode de a scăpa de poftele de mâncăruri spectaculoase și nesănătoase la care tocmai am renunțat. Prima, cea superficială, este de a înlocui acest tip de distracție cu o alta. Trebuie să găsiți o altă distracție, mai sofisticată și mai puternică decât cea cu mâncarea. Această schimbare este și ea destul de grea, pentru că distracția culinară este cea mai simplă și ieftină. Suntem extrem de experimentați în a o folosi.

Abordarea superficială e periculoasă. Ne poate arunca într-o altă adicție. Nu de puține ori, dependenții de droguri, schimbă aceste adicții între ele. Unii renunță la cocaină și devin alcoolici, alții renunță la fumat și devin obezi.

Metoda serioasă implică îndreptarea atenției către interior, ori de câte ori apar aceste impulsuri de distracție, de evadare. Atunci când vrem să mâncăm alimente pe care deja le-am catalogat ca nocive, e vorba de stres, o desincronizare majoră între ceea ce suntem și ceea ce percepem că trebuie să facem. Acela este momentul în care mintea e gata de surf. Trebuie să ai puterea să-ți ții mintea focalizată tocmai pentru a vedea cum funcționează acest proces.

Ai putea să începi ziua cu o introspecție de 20-30 de minute. Stai singur într-o cameră, într-o poziție comodă, focalizat pe respirație. Atunci când gândurile apar, lasă-le să dispară, la fel de repede cum au venit. Dacă mintea se hotărăște să plece pe firul unui gând sau emoție, ad-o înapoi la respirație. În acest fel, vei cunoaște mai bine cum funcționează întregul proces mental, iar când poftele apar, ai o mare șansă de a nu-ți pierde mințile.

Continuare în partea a 5-a

sursă foto http://oldgoldandblack.com/?p=31567



2 răspunsuri la “Mecanismele poftelor – partea a 4-a”

  1. De acord!
    Cu asta îmi bat capul acum, cu originile tiparelor mentale! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +