Cyfer : Color : Cuprins

Ce învăț eu la lecțiile de chitară cu Cyfer

Am început să predau lecții de chitară în 2004. Acum, că reiau aceste lecții în București, după revenirea din Asia, mi se pare interesant să scriu un articol despre cum a început totul și ce am avut eu de învățat prin această experiență de a preda, chiar în orele cu elevi care au început de la zero.

lectii-chitara2

Totul a început pe vremea când cântam și locuiam în același apartament cu Terry Lee Burns, un muzician american stabilit o vreme în România. El obișnuia să dea lecții unor studenți, ca o metodă de a-și completa veniturile. La un moment dat, i-a spus unui student: „eu nu mai am ce să te învăț, dacă vrei mai departe, poți studia cu Cyfer”. Studentul respectiv era Cristi Donos (ulterior chitarist la Old News, Blacklight Band). Cu el am făcut câteva ore și mi-am început activitatea de îndrumător.

La început, a fost mai mult un hobby. Aveam 2, 3 elevi. Lucrurile au început să ia amploare cu adevărat prin 2006, în special datorită activității mele intense pe forumul Romanian Guitarist Community (rgc.ro). Probabil cei de acolo găseau interesante explicațiile mele pe diverse teme și au considerat că pot învăța ceva de la mine ca profesor. Prin 2009, deja aveam atât de mulți elevi, încât era un fel de part-time job.

Mi s-a pus deseori întrebarea „tu nu te plictisești să predai la nesfârșit procedee pe care le știi foarte bine?”. Răspunsul este nu, pentru că la fiecare oră, învăț și eu câte ceva, nu doar elevul. Învăț, pentru că pe celălalt scaun mă văd pe mine, într-o anumită perioadă de studiu. Îmi dau seama ce mă făcea să înaintez în studiu și ce mă făcea să fușeresc anumite părți și să nu le stăpânesc bine perioade lungi sau niciodată. Dacă e să vedem cunoștințele mele de teorie muzicală și abilitățile mele tehnice ca pe un zid, acesta era foarte șubred când m-am apucat de predat. Prin aceste lecții, am fost obligat să mă întorc în timp și să refac părți din acel zid, iar acum simt că e unul foarte solid.

Lecțiile sunt împărțite în două părți, una de tehnică, în care ne concentrăm asupra abilității degetelor și a mâinii de a scoate sunete frumoase din chitară, iar alta de teorie, în care elevii învață despre noțiuni de bază, necesare pentru a avea un limbaj comun într-un context pop/rock/jazz.

Alte informații despre lecții se pot obține de pe pagina următoare.



4 răspunsuri la “Ce învăț eu la lecțiile de chitară cu Cyfer”

  1. Mă scuzi dacă crezi că abuzez…
    Consideri că aş putea învăţa cu tine teorie pentru pian?
    Cred că începând din 2015, voi putea să aloc constant timp pentru acest vis al meu. Ştiu de mult timp că talentul, e ca inspiraţia din ecuaţia lui Edison: doar 1% din muzică. Restul, ESTE TRANSPIRAŢIE.
    Dar mai ştiu ceva: se poate transpira fără cap, după care o poţi lua iar şi iar de la capăt. Sigur, într-o zi, descoperi. Dar parcă e mai bine să iei una după ceafă şi să ţi se arate „Pe-aici, tălălăule, altfel îţi rupi gâtul!”
    Şi te mai rog să treci peste întrebarea „De ce de la un chitarist?” Instrumentul e o preferinţă a celui care iubeşte sunetele. Muzica, e domeniul. Aşa cum literele cu care mă joc eu pot fi folosite la orice, inclusiv la a scrie înjurături şi alte grobianisme,…

    • Calin Cyfer spune:

      Salut Șerban. Mulțumesc pentru că mă citești și pentru comentariile pertinente pe care le faci la aproape fiecare articol. Sigur că pot să te învăț teorie. Teoria generală e aceeași, indiferent ce instrument abordezi. Putem face lecții pe skype la prețul de 10euro/ședința (45min). Toate cele bune.

  2. […] Elevii de la chitară pot continua lecțiile cu mine pe skype, iar pe youtube voi pune clipuri de la concerte. Zona în care mă mut este foarte frumoasă și voi posta periodic articole despre viața mea într-un loc inedit pentru mine. […]

  3. […] foarte mulți elevi la chitară și câțiva dintre ei sunt mici. Cei mai mici pe care am încercat să-i învăț erau de clasa I […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +