Cyfer : Color : Cuprins

De ce nu adopt un câine… sau niciun alt animal

După ce am scris articolul despre câinii maidanezi, am primit multe îndemnuri de tipul „ia-i la tine acasă”. Deși aș adopta un câine, dacă asta l-ar scăpa de la moarte, în scurt timp i-aș da drumul din nou în libertate. Nu vreau să adopt pe termen lung câini sau vreun alt animal, iar în acest articol voi explica de ce.

calin caini

Am devenit vegan pentru eficiența nutriției. Am citit și apoi experimentat cum un om se poate hrăni mult mai eficient din plante și nu din alimente de origine animală. Abia ulterior, după ce am înaintat în studiul buddhismului, am conștientizat că fac un mare bine celorlalte animale prin stilul meu alimentar.

Dacă nu ești în legitimă apărare, sau supraviețuirea ta nu depinde de asta, nu ai de ce să-i faci rău unui alt animal. Asta simt eu acum și am extins acest concept mult mai departe decât simpla alegere în nutriție.

Sunt împotriva exploatării animalelor în orice fel:

Tot o exploatare a unui animal este atunci când îl transformăm în jucăria noastră de casă. De multe ori această adopție vine din dorința de a umple un gol emoțional. Trebuie să înțelegem că atunci când închidem un animal în apartamentul nostru de bloc, sau într-o colivie, sau la curte într-o cușcă, sau îl punem în lanț, acel animal nu este în domeniul lui. Este un sclav, menit să fie acolo când noi avem nevoie de puțin confort emoțional.

Deși am avut aproape tot timpul câte un animal în casă, eu n-am avut niciodată impulsul de a avea un animal, acesta a venit de fiecare dată la inițiativa unui alt membru al familiei. A fost interesant să urmăresc comportamentul acestor animale și cum deveneau un fel de animale de zoo, departe de ce ar fi fost ele în mod normal. N-aș vrea să aduc un alt animal în acea stare, să trăiască între patru pereți la bloc. La naiba, nici eu nu vreau să mai fiu un om zoo. Doresc să plec cândva din perimetrul ăsta de beton în natură, nu să aduc alte animale să conviețuiască aici cu mine.

Merg des pe munte și sunt convins că altor montaniarzi li se va părea familiară următoarea situație. De multe ori, la începutul unui drum pe munte, un câine vine și mă însoțește. Unii merg 2-3 kilometri, alții sunt mai îndrăzneți, merg tot drumul. Mergem împreună ca tovarăși de drum. El își face treaba lui, caută ceva de mâncare, investighează zona, se depărtează, se apropie. Probabil se simte bine să aibă un om prin preajmă. Și eu mă simt bine să-l am aproape. Când se termină traseul, ne despărțim. El rămâne liber. Poate ne vom întâlni altă dată, poate nu.

Asta e o relație normală cu un animal. Aceea în care acesta e liber să facă ce dorește. Pe munte, mi-ar fi putut fi de ajutor în cazul apariției unui urs, dar asta involuntar, nu-l exploatez pentru asta. Dacă l-aș lua acasă, să-l țin închis pentru următorul meu traseu pe munte, l-aș face sclavul meu și consider că nu am acest drept.



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +