Cyfer : Color : Cuprins

Cu bicicleta: București-Brașov și retur

Se întâmpla în aprilie 2012, în jurul Paștelui. Aveam deja câteva luni de antrenament pentru semi-maraton. De câteva săptămâni îmi luasem bicicletă (de șosea) pentru a continua să mă antrenez atunci când doream să-mi odihnesc tendoanele. După doar câțiva kilometri parcurși cu bicicleta și câteva ore de spinning, m-am hotărât să fac un drum pentru care nu eram nici pe departe pregătit: București-Brașov 168km (1200m diferență de nivel).

cycling

De când eram vegan, raționamentul alor mei era că dacă tot nu mănânci mâncare gătită, carne, lactate și ouă, măcar să mănânci mult. Așa că atunci când treceam pe la ei de sărbători, găseam cantități imense de fructe, legume, nuci și semințe, pe care mi-ar fi plăcut să le consum, dar nu aveau unde să intre. Așa că mi-a venit o idee năstrușnică. Hai să fac un drum la Brașov cu bicicleta, ard o tonă de calorii și așa voi putea mânca tot ce doresc, urmând să mai ard și alte calorii la întoarcere. În același timp îmi dezvoltam capacitatea aerobică.

Am pornit într-o sâmbătă la 6 dimineața, nu înainte de a-mi lua micul dejun (10 banane și 500g curmale). Am avut un sentiment aparte atunci când am ieșit din oraș, pe DN1. Este extraordinar să simți că te poți baza pe propriile forțe pentru a ajunge undeva și nu pe un motor. Prima parte a drumului, până la Ploiești, a fost lejeră. Greșeala pe care am făcut-o a fost că am mers cu un angrenaj prea mare și o cadență mică. Asta urma să aibă repercusiuni mai târziu.

Am văzut pe drum chestii pe care nu le văzusem niciodată, deși e un drum pe care l-am făcut de un milion de ori cu mașina. Când mergi cu o viteză mai mică, percepția se schimbă. La Ploiești m-am oprit în parc și am mai mâncat 500g curmale, singurele alimente pe care le aveam pe drum. După Ploiești, am început deja să simt mici probleme în corp, în special în genunchi și șolduri. Era frustrant, pentru că din punct de vedere aerobic, aveam resurse să merg mult mai repede. Pe drumul de la Ploiești la Comarnic am avut noroc cu vântul de spate.

La Comarnic m-am oprit pentru a-mi cumpăra apă, iar când m-am pus din nou pe bicicletă, mi-am dat seama că mă durea atât de tare genunchiul stâng, încât abia am putut pleca de pe loc. Mușchiul care vine pe lateralul piciorului, banda iliotibială era crispată și din asta a rezultat durerea de genunchi. Primii metri după ce am pornit din nou la drum au fost foarte grei, dar odată ce s-a încălzit zona, durerea a devenit mai suportabilă. Urma cea mai dificilă urcare de pe traseu, la Posada. Am urcat-o ca melcul.

Rezervele de glicogen erau pe sfârșite și din cauza asta eram foarte irascibil. Mă enerva orice, în special câinii care mă fugăreau. Mă descărcam țipând la ei, iar dacă nu mă lăsau în pace, chiar mă opream, mă dădeam jos de pe bicicletă și mă îndreptam spre ei. Număram kilometri până la Predeal, de unde începea coborârea. De la Predeal, totul a fost mai lejer și am ajuns repede acasă. La Brașov, am avut noroc cu un prieten care tocmai făcuse niște cursuri de masaj. Chiar aveam nevoie de un masaj, după acel drum. Cu tot cu opriri, drumul a durat 10 ore.

După o realimentare serioasă de Paște, am făcut drumul de întoarcere. Am crezut că o să fie mai ușor, pentru că era la vale. Greșit! A fost mult mai greu din cauza vremii. M-a plouat tot drumul, o ploaie rece de primăvară timpurie. Vântul mi-a bătut în față tot timpul și mi-am dat seama că la o pantă constantă de 2%, contează mai mult direcția vântului decât dacă urci sau cobori.

După ce am urcat Predealul, 400m diferență de nivel, m-am oprit în gară să mă schimb. Eram deja complet ud, vremea era rece la 1000m altitudine și urma o coborâre. Chiar dacă m-am schimbat, în câteva minute eram deja ud la loc. A fost neplăcut pe coborâr, pe frig și chiar mă gândeam că dacă nu fac pneumonie sau altceva, chiar am corpul tare.

De la Comarnic, când am ieșit în câmp deschis, vântul mi-a bătut fix în față. Bătea atât de puternic încât credeam că nu merge ceva la bicicletă. Dacă nu pedalam, aproape că mă opream în loc. La Ploiești a răsărit soarele și asta mi-a mai ridicat moralul, dar drumul dintre Ploiești și București avea să fie și mai greu. Era aglomerat și mașinile mă claxonau într-una, pantalonii erau uzi și mi-au ars pielea, nu mai puteam să stau în șa, pedalam doar în picioare. Totul s-a terminat apocaliptic, cu o furtună chiar când am ajuns în București.

Concluzii

Detalii tehnice pe Strava
București – Brașov
Brașov – București



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +