Cyfer : Color : Cuprins

Călătorie Patong (Phuket) – Fisherman Village (Koh Samui)

După o ședere de 3 săptămâni în Patong, era momentul să ne mutăm către o zonă mai liniștită: insula Koh Samui. Varianta simplă, dar scumpă, este să zbori cu avionul din Phuket direct în Koh Samui. E prohibitiv, pentru că Bangkok Airways are monopol pe acea rută (costă 110$). O altă variantă este să cauți o companie de transport particulară care aranjează un transport direct către Koh Samui și se ocupă de toate detaliile, inclusiv preluarea ta de la hotel și trecerea cu bacul spre insulă. Eu am preferat varianta cea mai ieftină și anume, mijloacele de transport în comun thailandeze.

După ce m-am documentat cât am putut de bine pe internet despre variantele pe care le aveam, am plecat la 6 dimineața din Patong. Stațiunea arăta dezolant la acea oră. Bangla Road e zgomotoasă noaptea, plină de lumini și oameni. Acum era total pustie. Am prins autobuzul albastru, ce urma să mă ducă până în Phuket, capitala insulei cu același nume. Autobuzul albastru e mare, greoi, fără geamuri. Arată ca un tuk tuk uriaș, și doar localnicii îl folosesc. 1

Am ajuns în Phuket după o oră de mers. A fost primul contact cu un oraș Thailandez obișnuit, cu multe tarabe, străduțe înguste, multe motociclete și mult praf. Am mers cu autobuzul până la stația finală, un terminal de autobuze. Acesta arăta destul de sărăcăcios, nu semăna cu cel pe care-l văzusem în poze, atunci când m-am documentat. Am întrebat la ghișeu cum pot ajunge la Koh Samui și aici m-am lovit faptul că thailandezii nu cunosc limba engleză. Spre deosebire de Malaezia, unde aproape toată lumea vorbește fără probleme engleza, în Thailanda majoritatea nu știe să lege nici măcar două, trei cuvinte în această limbă. E normal, pentru că Malaezia a fost colonie britanică, iar Thailanda nu fost niciodată cucerită sau colonizată. Thailandezii au o oarecare mândrie în acest sens. În zonele turistice, mai găsești oameni cu care poți purta o conversație simplă în engleză, dar în zonele non-turistice, șansele de a fi ajutat în caz că te-ai rătăcit sunt aproape nule.

Domnul de la ghișeu îmi tot arăta cifra doi, atunci când întrebam de Koh Samui. Alții binevoitori din zonă îmi spuneau că nu este autobuz spre Koh Samui. Într-un final m-am prins că ar putea fi o altă stație (Terminalul 2) de autobuze. L-am întrebat pe cel de la ghișeu și a dat din cap că da, trebuie să merg la terminalul 2. Am luat atunci un Taxi motocicletă, cu care am negociat pentru 7 lei. Credeam că stația e aproape, dar de fapt ea era foarte departe, în cealaltă parte a orașului, la aproape 30 de minute de mers cu motocicleta. Chiar mi-a părut rău că am negociat atât de jos cu motociclistul. La Terminalul 2 am ajuns prea târziu. Autobuzul meu clasa I plecase deja spre Koh Samui și a trebuit să iau un autobuz spre Surat Thani, un oraș din apropierea insulei, iar apoi să văd ce fac de acolo. Acest autobuz era foarte vechi și lent. Mi s-a spus că va face 6 ore până în Surat Thani. Noroc că avea aer condiționat. În Thailanda, autobuzele ori n-au geamuri, ori dacă au geamuri, trebuie să aibă și aer condiționat. Drumul a fost interesant de văzut. Am trecut prin multe sate în care am putut vedea de la distanță viața thailandezilor obișnuiți și prin Khao Sok National Park, o junglă deasă cu multe diferențe de nivel. 2

Un alt amănunt important, atunci când mergi cu autobuzul în Thailanda, sunt nevoile fiziologice. Pentru că n-ai cum să te înțelegi cu ei, e aproape imposibil să îi întrebi când și unde se va face o oprire mai lungă pentru aceste nevoi. În general, dacă este o cursă lungă, pe la jumătatea traseului se face o pauză mare, în care majoritatea coboară. Atunci e sigur să cobori să-ți faci nevoile, altfel ar fi dramatic să plece autobuzul fără tine și să rămâi în drum, fără bagaje.

Am avut noroc că tipul care se ocupa de bilete știa câteva cuvinte în engleză și mi-a spus când ajungem și unde sunt pauzele. Tot prin el, mi-am dat seama că thailandezii pronunță România așa cum pronunțăm și noi. Așa că atunci când sunteți întrebați în Thailanda de unde sunteți, pronunțați România pe românește, nu în engleză. Vor înțelege mai bine. Tipul din autobuz știa chiar că în România trăiesc vampiri și m-a întrebat dacă e adevărat. Eu am început să râd și apoi el m-a întrebat și mai serios, dacă există sau nu. I-am zis că nu. Tot datorită lui, am avut noroc că m-a coborât în Surat Thani exact în stația de unde trebuia să iau autobuzul către Koh Samui. Altfel, ar fi trebuit să caut și această stație câteva ore și să iau un alt taxi motocicletă. Din Surat Thani (oraș pe care urma să-l vizitez ulterior șederii în Koh Samui, chiar înainte de Refugiul Buddhist) se poate lua un minibus până în Donsak, iar de acolo, un feribot până pe insulă. S-a ocupat firma de transport de ambele părți ale drumului. Drumul cu feribotul a fost foarte spectaculos, cu peisaje de poveste. L-am prins exact la asfințit.

Mașinile intră pe feribot:
3   Cel mai bun loc pe feribot e sus pe punte 4 Vedere de pe feribot spre partea continentală: 5 Insulele din largul coastei 6

Pe feribot, am remarcat imediat o diferență între turiștii de Koh Samui și cei din Patong. Cei de Samui sunt mai tineri, hippie, cu rucsacuri. Ajuns pe insulă, am luat un tuk tuk spre Bophut Market. Am încăput greu în el. Era plin ochi de thailandezi. Un alt amănunt interesant pe care l-am remarcat în Koh Samui este că erau mai mulți localnici decât în stațiunile din Phuket.

Prețuri informative:



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +