Cyfer : Color : Cuprins

Prima chitară electrică, latina și pronosticurile

Felul în care am reușit să-mi iau prima chitară electrică e atât de incredibil, încât publicistul cu care lucram într-o vreme mi-a zis: „E interesantă întâmplarea, dar n-o să te creadă nimeni. Pare inventată”. Dacă nu mă credeți, luați-o ca pe o poveste interesantă.

Eram în clasa a X-a, trimestrul I. Taică-miu tocmai se întorsese din Sri Lanka, unde a stat 2 ani. A ținut să meargă el la ședința cu părinți. Pentru că aveam doar note de 3 și 4, am încercat să-l conving să nu meargă. Dar nu, el simțea nevoia să se implice. E un tip irascibil, dar când s-a întors de la ședință, era calm. Mi-a zis că dacă nu rămân corigent la nicio materie, îmi ia o chitară electrică. M-am gândit că e o mișcare inteligentă din partea lui, dar că mă subestimează. Nu agrea pasiunea mea muzicală și nu mi-ar fi luat cu mare plăcere o chitară.

Bon! M-am pus pe învățat. Eram un tip inteligent, dar nu mă interesa școala absolut deloc. Singurele mele pasiuni în liceu erau muzica și baschetul. La matematică aveam note bune fără să învăț, iar la restul materiilor încercam doar să trec, să-mi iasă media 5. Asta mă făcea să par în fața tuturor un tip bătut în cap, când eu eram doar leneș. În special în primul trimestru, aveam cele mai proaste note și cele mai multe absențe. Îmi intram greu în ritm după vacanța de vară și mă gândeam că oricum voi avea timp să remediez situația în următoarele trimestre. De data asta, trebuia să o scot la capăt încă din primul trimestru. Nu era deloc rău, în perspectiva finalului anului și mă făceam cu o chitară electrică.

A urmat o cursă la toate materiile pentru a obține notele care-mi aduceau media 5. Toți profesorii erau uimiți. Nu știau ce se întâmplă cu mine. La multe materii am luat chiar note de 9 și 10. Am salvat aproape tot. Mai rămăsese o singură materie: latina. Aveam doi de 4, deci îmi trebuia un 6. Era ultima oră și am dat o lucrare de control cu toți cei care aveau nevoie de note de trecere. Am făcut câteva puncte din lucrare și am întrebat-o pe doamna profesoară dacă ce am făcut e suficient pentru un 6. Mi-a spus: „da, merge chiar de un 7”. Atunci nu m-am mai agitat și i-am dat lucrarea.

După ce o corectează, mi-o înmânează și pe ea văd scris 5. Pe vremea aia eram atât de relaxat, încât nici nu aș fi comentat situația. M-aș fi gândit că asta e, o rezolv altă dată. Dar acum, parcă mi-a căzut cerul în cap. M-am ridicat și m-am dus la catedră să contest rezultatul. Am întrebat-o unde am greșit. Mi-a explicat că n-am greșit nicăieri, dar mi-a scăzut un punct pentru că am scris urât. Degeaba m-am rugat de ea, degeaba i-am explicat că așa scriu eu și că s-au chinuit învățătoarea și mama cu mine la caligrafie ani în șir. Degeaba. Mi-a spus că să stau liniștit, nu voi rămâne corigent pe vară ci doar pe trimestru. I-am spus că e ok să mă lase pe vară, dar să mă treacă trimestrul ăsta. Nu, decizia ei a fost implacabilă.

Pfff, m-am întors acasă dezamăgit, le-am spus alor mei întâmplarea. Bine înțeles că au rămas și ei rigizi în ideea că, am avut o înțelegere, trebuie să o respectăm. Cum n-aveam nicio altă soluție să-mi iau o chitară electrică, eram cu moralul la pământ. Atunci am decis să joc la pronosport. Pe vremea aia eram foarte superstițios și m-am gândit că eu am dreptate în toată povestea asta și cineva de sus ar trebui să mă ajute. Culmea e că în acel weekend chiar am ghicit 12 rezultate din 13 la pronosport și am câștigat 10000 de lei. Coincidență, era chiar suma cu care se vindea o chitară pe care o ochisem într-o consignație.

Și așa mi-am luat prima chitară electrică.

Urmarea distractivă este că în anul următor a intrat în liceu fiica acelei profesoare de latină, cu care m-am împrietenit. I-am povestit ce s-a întâmplat atunci, cu rugămintea să nu-i spună mamei. Bine înțeles că i-a spus imediat. A doua zi o văd fugind spre mine pe profa de latină tunând: „de ce nu mi-ai spus despre ce e vorba? te-aș fi trecut fără nicio problemă! de ce nu mi-ai spus? Mă faci acum să mă simt vinovată”. I-am spus că nu e nicio problemă, că uite, până la urmă am primit chitara.

Am rămas prieteni.

prima chitara



7 răspunsuri la “Prima chitară electrică, latina și pronosticurile”

  1. BogDan spune:

    Zâmbesc, mai ales la faza cu Pronosportul 🙂 Uite cum le aranjează balanța pe toate când vrea!

  2. grati spaima unei generatii spune:

    …hhahaha dupa articolele din asia asta mi-a placut cel mai mult….ce vremuri…ce amintiri…parca lumea nu era asa materialista pe atunci…ne puteam distra si fara bani, o bere o poshteam vreo 5 prieteni in groapa, la mare stateam o luna fara un sfant, aciuati pe la prieteni cunoscuti ad-hoc si mancam pizza din ce ramanea pe plaja….tare nu?!

  3. Tudor George spune:

    Foarte frumos, adevarul este ca profesorii si nu numai te trag mult inapoi adica faptul ca ai note mici nu inseamna ca esti prost, asa am fost si eu in generala ca acum trec clasa a 9-a eram lenes atat toti ma luau la misto ca nu o sa fac nimic cu viata mea ca sunt un nimeni pana si profesorii…… Acum dau spectacole pe scena publice in oras cu trupa eu cantand la chitara, sunt respectat chiar daca nu aveam note bune ! 😀

  4. Mihaela Stanciu spune:

    Foarte fain!
    La fiu-meu i-a dat taica-su chitara lui, in clasa a 3-a, cred ca e chitara clasica, cu corzi de otel. Nu a dat peste profesorul care sa-i insufle muzica, chiar daca lui ii placea chitara.
    Pacat ca nu a avut chemarea ta, ar fi invatat singur 🙂

  5. Ov spune:

    Lol, sincer sa fiu am citit articolul pentru ca am vazut chitara din poza, si am ramas masca – prima mea electrica a fost exact la fel, cumparata de la mosul de la romana – suna ca naiba dar mi-am facut moftul :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +