Cyfer : Color : Cuprins

7 Zile post cu apă – Post negru

Înainte să renunț la alimentele de origine animală, am ținut un post cu apă de 7 zile. Am fost inspirat de cartea „Calea luptătorului pașnic”, scrisă de Dan Millman. Personajul principal devine vegetarian, dar înainte de asta, face o purificare de 7 zile. De atunci, am mai ținut încă de două ori postul negru de 7 zile, așa că am ceva experiență în acest sens. Vă voi povesti în acest articol despre ce se întâmplă în timpul celor 7 zile de post.

Eu în ziua a 6-a de post:
post

Înainte să țin postul, m-am documentat cât am putut de mult, am citit câteva articole despre subiect și am urmărit experiența altora, ceea ce vă recomand și vouă. Am golit tot ce mai era în frigider, mi-am cumpărat multe sticle mari de apă și am pornit postul. A fost un start fals, pentru că în a doua zi de post, Cătălin Ștefănescu m-a chemat la emisiunea Garantat 100%. Cum nu te întâlnești prea des cu această oportunitate, am întrerupt postul și l-am reînceput după filmări.

Primele 2-3 zile au fost foarte grele. Oricât de multă apă consumam, și am băut foarte multă, nu reușeam să mă hidratez. Apa părea să-mi treacă prin corp fără a fie utilizată. Energia a început să-mi scadă. Începând cu a 3-a zi, mă mișcam extrem de încet. Am păstrat un nivel obișnuit de activitate în acea săptămână. Nu mi-am programat concerte, dar am continuat lecțiile de chitară (3-4 ore pe zi), sesiunile de yoga, meditația și plimbările lungi. Spre final, îmi era din ce în ce mai greu să fac mișcări simple de yoga.

În ceea ce privește poftele, am avut două mari provocări. În ziua a doua am fost invitat la ziua unei prietene. S-a stat toată seara la masă și s-a mâncat, timp în care eu am băut doar apă. Apoi, în a 6-a zi, ai mei au organizat un al doilea paște pentru sora mea, care îi vizita, venind din Franța. A fost ciudat să asist la cele două mese, dar eram atât de montat pe acest post, încât n-am simțit în niciun moment dorința de a renunța.

A fost un moment dificil în seara zilei a 5-a. M-am culcat și am simțit cum pulsul mi-a crescut foarte mult și incontrolabil. Am intrat un pic în panică, pentru că nu știam cum să remediez problema. M-am calmat, am început să respir adânc și în câteva minute totul a fost ok. După 7 zile, am întrerupt postul cu un măr. Am slăbit 10 kg în urma acestei experiențe.

Recomand ca săptămâna de post să fie o perioadă de relaxare. Cel mai bine e să lăsați corpul să se odihnească în acest timp: fără activități stresante și fără exerciții intense. Este suficient că organismul are o provocare, fiind lipsit de hrană. Nu are rost să adăugați și altele în plus.

Sunt 3 perioade într-un post negru:

  1. Arderea glicogenului
    În primele 2-3 zile, corpul nu știe că nu va mai primi de mâncare pe o perioadă mai lungă, așa că va continua să funcționeze normal. Prima sursă de energie pentru el este glicogenul, iar acesta este depozitat în mușchi și în ficat. În mod normal, acesta este repede pus la loc, atunci când avem o alimentație decentă în carbohidrați. Pentru că nu ne alimentăm, nivelul de glicogen coboară în cele 2-3 zile și vom simți o scădere considerabilă a energiei.
    Această perioadă este cea mai grea. Senzația de foame e intensă. Câteva simptome obișnuite de detoxificare ar putea fi: dureri de cap, grețuri, amețeli sau limbă încărcată.
  2. Arderea grăsimilor
    După ziua a 3-a, corpul renunță să mai ardă glicogen și începe să ardă grăsimi. Acizii grași sunt transformați în glucoză, pentru a menține nivelul optim de zahăr în sânge. Din acest proces rezultă ketonii. Ei sunt responsabili pentru suprimarea apetitului. În această perioadă, senzația de foame încetează.
    Sistemul digestiv este în sfârșit în repaos și corpul poate trece la curățarea diverselor organe. Am observat că sistemul digestiv este primul care trece prin acest proces. În special pe colon, se curăță diverse impurități lipite de pereți. Periodic această curățare va aduce mucozități în gât/nas și uneori erupții pe piele.
  3. Reparații capitale
    7 zile este o perioadă foarte scurtă pentru un post negru. Corpul abia înțelege prin a 3-a zi despre ce e vorba, iar în cele 4 zile rămase, are timp doar să curețe puțin sistemul digestiv și să ardă ceva grăsimi. După ziua a 7-a, se pare că se întâmplă lucruri și mai interesante, dar eu încă nu am ajuns acolo. Voi scrie din ce m-am documentat. Atenție, nu se recomandă să depășești 7 zile, dacă nu ești supravegheat. Posturile de peste 7 zile se fac în instituții specializate, unde sunt monitorizați zilnic parametrii corpului. Se poate face și acasă, doar dacă știi foarte bine ce trebuie să monitorizezi și există cineva care să te ajute, în caz că ți se face rău.
    După ziua a 7-a nivelul de energie crește, dar și anumite dureri din corp, semn că în acele zone se lucrează intens. O durere mai mare poate fi resimțită în picioare, deoarece toxinele se adună cu precădere în acea zonă.
  4. Încetarea postului
    Reapariția foamei este cel mai important indiciu că postul trebuie încetat. Asta se poate întâmpla oricând după 30 de zile. Corpul va da semnale că procesul de curățare a luat sfârșit: temperatura revine la normal, după ce a fost sub cea normală, pulsul revine la normal, respirația nu mai este urât mirositoare și limba devine curată.

Acesta este postul de 7 zile cu apă. Îl recomand oricui dorește o curățare a corpului, în special a sistemului digestiv. Veți pierde multă greutate în timpul celor 7 zile, dar nu vă entuziasmați prea tare. Cea mai mare parte este apă și glicogen. Sub un kilogram din această pierdere va fi grăsime. Îmi dau seama că pentru cei care fumează, beau cafea sau alcool, procesul poate fi mult mai dificil.

 



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +