Cyfer : Color : Cuprins

Din ce trăiesc în Asia de Sud Est?

Am fost întrebat de mai multe ori ce fac în Asia de Sud Est, dacă am vreo slujbă, sau din ce trăiesc. Răspunsul meu scurt este: „sunt strângător, mi-am făcut economii”. Unii cred că am câștigat la loto, sau am o sursă obscură de venit. Voi detalia situația mea în acest articol.

2013-05-18-222

Secretul nu stă în banii pe care îi fac, ci în banii pe care nu-i cheltui. În ultimii ani mi-am redus drastic cheltuielile. Am renunțat la o serie de obiecte nefolositoare. Procesul continuă și acum. Mă îndrept spre minimalism, spre o viață din ce în ce mai simplă.

Am să fac un calcul, să vedem ce sumă aș putea pierde anual, sau ce sumă cheltuie anual un om obișnuit (statistic vorbind) în România.

Nu fumez, dar 45% din bărbații Români fac asta. În medie un fumător cheltuie 700 euro/an pe țigări;

Nu consum alcool. Estimez că băutura unui om obișnuit în București costă cel puțin 500 euro/an: nimic exagerat, câteva beri, puțin vin și eventual una mică.

Nu beau cafea sau ceai. Acestea mă costau 100 euro/an.

În ultimii 2 ani am redus aproape la zero mersul cu mașina personală. Am mers oriunde în oraș pe jos. Am folosit trenul, atunci când am ieșit din București. În medie, automobilul propriu mă costă 3000 euro/an, incluzând aici motorina, reparațiile, reviziile și spălătoria. În ultimul an m-a costat doar 1000 euro, deci o economie de 2000 euro.

Nu mi-am mai cumpărat medicamente, și am fost doar o dată la medic pentru un control de rutină, de când am schimbat regimul alimentar. Românii cheltuie pe afecțiuni cronice ușoare cel puțin 250 euro/an.

În ultimul an, nu mi-am mai cumpărat haine sau încălțăminte. Și-așa mi se pare că am enorm de multe și apuc să port doar o mică parte din ele. Aici mi-e mai greu să estimez cât aș fi cheltuit sau cât ar cheltui un om obișnuit: 300 euro/an?

N-am dat drumul la căldură toată iarna. Probabil o să vi se pară extrem, dar eu am observat că atunci când consumul de calorii e suficient (asta la mine însemna 4500-5000 calorii, majoritatea din carbohidrați), corpul are suficientă energie să se încălzească singur. A fost cea mai plăcută iarnă a a mea, din punct de vedere al confortului termic și am dormit în fiecare noapte cu geamul deschis. Salvați: 300 euro.

Alimentele nu m-au costat mai mult decât atunci când mâncam junk. Țin să precizez asta, pentru că mulți îmi spun: „bine, mănânci doar fructe și legume crude, dar probabil te costă o avere”. Ei bine, după ce devii mai experimentat în acest stil de viață știi cum să reduci costurile. Înainte să plec din România îmi cumpăram aproape totul din Piața Sudului (București), care este foarte ieftină. Alergam până acolo, 5km, după care mă întorceam pe jos cu 20 kg în mâini. E un super antrenament. Are și un nume: „mersul fermierului”. Îți lucrează aproape fiecare mușchi din corp. Am renunțat și la acele super alimente folosite în lumea raw vegan (spirulina, maca, uleiuri, semințe exotice și celebrul goji).

Pe lângă banii salvați anual, am scăpat de o mare parte din lucrurile pe care le dețineam: toate electrocasnicele (cuptor cu microunde, steamer, oale sub presiune, grătar, etc… nefolositoare pentru un raw vegan). Am vândut și o parte din sculele muzicale și electronicele pe care nu le mai foloseam sau erau redundante. Din aceste vânzări am strâns 4000 euro.

În total 4150 euro pe care aș fi putut să-i cheltui în ultimul an. Dacă adun și cei 4000 euro obținuți din obiecte nefolositoare, înseamnă 8150 eur0 sau 10800$. E o sumă destul de mare și pentru România, dar în Cambodgia e enorm. Aici trăiesc foarte bine, cu 400$, deci 10800$ înseamnă doi ani de stat la soare și mâncat fructe tropicale. 🙂

După cum vedeți, nu trebuie să fii milionar, sau să câștigi la loto pentru a te muta o perioadă la tropice. Trebuie doar să decizi foarte clar dacă vrei asta, să-ți definești prioritățile, să-ți stabilești un plan pe termen mediu și să te ții de el cu tenacitate. Succes.



Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +