Cyfer : Color : Cuprins

Jocul Ultimatumului și cooperarea la primate

Jocul Ultimatumului se joacă în doi și se desfășoară astfel: Organizatorul pune pe masă 100 de lei. Jucătorul A decide cum se împart banii, iar jucătorul B acceptă împărțeala sau nu. Dacă acceptă, ambii jucători câștigă banii, după cum au fost împărțiți de A. Dacă B nu e de acord cu repartiția făcută de A, atunci banii rămân organizatorului.

Calculele economice reci spun că A poate să-i ofere lui B suma minimă de un leu, iar B ar trebui să accepte pentru că 1 leu este mai mult decât zero lei. Doar că oamenii nu au evoluat ca ființe reci și raționale. În epoca de piatră, indivizii care acceptau o parte atât de mică din hrană, probabil nu și-au perpetuat genele, iar noi cei de acum am moștenit genele celor care se mulțumeau cu împărțeli aproximativ egale. Societățile triburilor de vânători/culegători care mai există astăzi sunt egalitariste.

Așa că A, nici nu se gândește să ofere minimul posibil. E sigur că B s-ar simți umilit și n-ar accepta. Cel mai probabil A se gândește să-i ofere lui B ceva mai puțin de 50 de lei. Pentru că A face împărțeala, simte că are puterea să-și păstreze ceva mai mult. Statistic, e o linie între 40 și 30 de lei unde situația se schimbă. B acceptă de obicei 40 de lei, dar nu 30 de lei.

Ceea ce nu înțelege A, este că banii nu sunt ai lui, deși îi împarte. Banii sunt ai lui B, pentru că transferul banilor de la organizator către jucători depinde doar de decizia lui B. Astfel, A ar trebui să-și pună problema „câți bani îi iau lui B din buzunar, fără ca B să se supere”. În această logică, chiar 50 de lei scoși din buzunarul lui B sunt prea mulți.

B trebuie să facă un compromis între dorința de a obține niște bani și dorința de a penaliza eventuala lăcomie a lui A. Cum A și B participă la joc împreună, împărțeala echitabilă ar trebui să fie 50/50. B poate accepta o reducere a celor 50, dar nu cu mult.

Nu suntem diferiți în comportament față de alte primate. Într-un test efectuat pe maimuțe, acestea erau puse să facă anumite sarcini pentru bucăți de castravete. Maimuțele executau fără probleme treburile și se bucurau de porția de castravete. La un moment dat, unele maimuțe sunt servite cu struguri în loc de castraveți. Când au remarcat asta, maimuțele servite în continuare cu castraveți au protestat, aruncând castraveții. Chiar dacă până atunci au fost mulțumite cu castraveți, de acum doreau să primească struguri, la fel ca alte maimuțe din incintă.

Instinctele noastre arhaice de cooperare pot fi ușor speculate prin logică, statistică, probabilități, algoritmi ce lucrează pe baze mari de date. După ce Inteligența Artificială va fi inventată, suntem ca și morți. 🙂


Vezi cuprinsul articolelor »

Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +