Cyfer : Color : Cuprins

Cum să înveți rapid să cânți la chitară și orice altceva

Unii oamenii vin la mine la lecții de chitară cu ideea că-i voi învăța cântece. Greșit. Dacă ar fi în stadiul în care ar putea să învețe pe bune cântece, eu ca profesor aș fi demult sărit din schemă. Treaba mea ca profesor este să secționez arta de a interpreta un cântec la chitară în mici exerciții de dexteritate, și concepte teoretice pe care elevul se poate concentra mai bine. Dacă acele exerciții sau concepte sunt prea complicate pentru abilitățile elevului, urmează să le împart în fragmente mai simple, până când ajungem la nivelul de dificultate potrivit. Frânturile rămân să fie fie studiate, apoi puse cap la cap, urmând ca în viitor să alcătuiască un prim cântec interpretat pe chitară.

Problema apare atunci când elevul nu poate executa exercițiile sau înțelege conceptele, chiar dacă acestea au ajuns la un nivel extrem de simplu. Elevul devine frustrat, apare un blocaj, iar de acolo nu mai poate asimila nimic. Urmează celebra întrebare: „ai vreun elev mai prost decât mine?”. Odată această întrebare pusă, e clar că în acea lecție va fi dificil să înaintăm, nu pentru că nu ar exista un elev mai slab decât cel care a pus întrebarea, ci pentru că elevul devine mai preocupat de evoluția lui în raport cu ceilalți, decât de noțiunile aflate pe ordinea de zi.


Pentru a înțelege ce anume ne împiedică uneori să învățăm ceva nou, chiar dacă e e vorba de ceva foarte simplu, trebuie să înțelegem modul de funcționare al creierului. Creierul are două stări. Cea implicită, de visare cu ochii deschiși și cea de focalizare, în care suntem concentrați să ducem la capăt o treabă. Starea de visare se numește implicită, pentru că este starea obișnuită a creierului. În preistorie, momentele care necesitau starea focalizată a creierului erau puține în timpul zilei: atunci când ne luptam, când vânam, când în zonă se aflau prădători, sau când trebuia să ne aducem aminte harta pomilor fructiferi din proximitate. În rest, strămoșii noștri erau pe chilleanu, relaxare, somnic, siestă și socializare.

Cele două stări au un consum energetic diferit. Creierul consumă glucoză. În starea de visare consumă aproximativ 11 calorii/oră, iar în starea de concentrare consumă între 40 și 60 calorii/oră. Pare puțin, dar problema este că în perioadele lungi de concentrare, rămâne ușor fără combustibil, nu pentru că n-am consuma suficient zahăr, dar canalele pentru aprovizionare nu sunt atât de largi, pentru a susține un astfel de consum pe timp îndelungat.

Atunci când creierul rămâne fără glucoză, sistemul nostru trece în modul „pericol”. Sunt emise cortizolul (principalul hormon al stresului) și adrenalina. În acea stare, obiectivul organismului e să ne mențină în viață. Nu mai contează gândirea analitică, cu atât mai puțin să învățăm ceva nou. Contează supraviețuirea. Organismul „înțelege” că dacă am stat atât de mult timp concentrați și nu ne putem relaxa, trebuie să fim într-un mare pericol, deci trebuie luate măsuri de urgență.

În vremurile noastre, avem pe parcursul zilei o serie nelimitată de evenimente care ne captează atenția, implicit concentrarea. Dacă modul focalizat al creierului este costisitor energetic, schimbarea focalizării este mai costisitoare. Credem că executăm mai multe treburi în același timp, dar nu facem decât să schimbăm rapid atenția de la o treabă la alta, activitate ce drenează rapid resursele creierului. Situația s-a schimbat atât de mult, încât starea de schimb rapid a focalizării a devenit starea implicită. Sistemul nostru nu este adaptat să facă față unui consum atât de mare de glucoză în creier.

Atât starea de visare cu ochii deschiși cât și cea cu ochii închiși sunt neglijate și chiar persiflate în epoca modernă. Senzația este că dacă dormi prea mult, sau dacă stai doar așa… „fără să faci nimic”, îți pierzi timpul. Ești neproductiv, ești inutil. Dar sunt două stări atât de importante. Atunci creierul are răgazul de a se reface, de a se realimenta, de a restructura legăturile între rețelele de neuroni. Creierul este ca un mușchi. Orice sportiv știe că atunci când te antrenezi, stimulezi mușchii, iar apoi este nevoie de timp de refacere, pentru ca aceștia să fie gata de o nouă sesiune, poate mai puternici decât la cea precedentă. La fel e în cazul creierului. Orice perioadă de concentrare are nevoie de o perioadă de relaxare, visare cu ochii deschiși sau închiși, pentru a se reface.

Continuarea stării de stres pe termen lung duce la alte complicații printre care Rată a Variabilității Inimii (HRV) scăzută. HRV este parametrul care măsoară distanța dintre bătăile inimii. O variație prea mică a pulsului indică o stare de epuizare a organismului, stres cronic și o funcționare inadecvată a sistemelor interne de autoreglare. Când suntem sub presiune, HRV scade, iar atunci capacitatea cognitivă a creierului e redusă la nivelul reptilian.

După o zi complicată, stresantă pentru creier, dorința noastră nobilă de a învăța să cântăm la un instrument la ceas de seară, se lovește de incapacitatea propriului creier. Pentru a învăța chitara, sau orice altceva, avem nevoie de neocortex. Practicând noi exerciții sau concepte, sunt create noi rețele neuronale în legătură cu cele deja existente. Noile cunoștințe sunt legate de cele vechi. Se fac asocieri. Aceste noi rețele neuronale vor fi învelite cu mielină, facilitând comunicația rapidă între neuroni. Cum spuneam într-un articol precedent, cântatul este activitatea care acoperă cea mai mare parte din creier.


Câteva schimbări în stilul de viață vor ajuta la procesul de învățare.

Somn suficient
Somnul e ca urinarea. Poate fi complet sau incomplet. Dacă te scoli cu ceas, este incomplet. L-ai oprit înainte ca procesul de refacere să se fi terminat. Poți să iei măsuri prin care să scazi natural nevoia de somn a organismului, prin schimbarea dietei și a regimului de antrenament, dar dacă îl oprești în mod arbitrar, în timp vor apărea consecințe negative.

Visare cu ochii deschiși
Este starea implicită a creierului. Acordă-ți cât mai multe perioade de relaxare, de preferat în natură, în care să nu te gândești la nimic, să uiți de toate problemele și să te bucuri de momentul prezent. Pont: ia un carnețel cu tine, vei avea o grămadă de idei și ar fi păcat să nu le notezi. În această stare, creierul face conexiuni între informațiile deja asimilate.

Respirație ritmică
Respirația este instrumentul prin care putem controla HRV. Atunci când respirăm ritmic, lung și uniform, HRV crește. Este exact ceea ce nu se întâmplă atunci când suntem într-o situație complicată. Atunci respirăm neregulat, uităm să respirăm apoi respirăm puternic și haotic. Amintește-ți periodic pe parcursul zilei să-ți urmărești respirația, să verifici dacă este ritmică (de exemplu 5 secunde inspirație, 6 secunde expirație) și regulată. Pentru cei care sunt obișnuiți cu diferite practici de meditație, acest pas va fi ușor.

Uită de tine (ego) când înveți
Procesul de învățare implică o stare relaxată, în care neocortexul lucrează la capacitate mare, iar instinctele primare din creierul reptilian, teritoriale, de posesie, de frică, sunt suprimate.

Copii învață uneori mai repede decât adulții, deși n-ar trebui să fie așa. Învățarea înseamnă în primul rând asocieri neuronale, iar teoretic un adult are mai multe astfel de rețele deja stabilite în creier. Dar problemele menționate mai sus transformă creierul adultului într-o masă de grăsime inoperabilă. Ne autolobotomizăm prea des. 🙂


Poți face lecții de chitară în București (zona Eroilor) sau pe Skype. Mai multe detalii se găsesc la adresa http://www.cyfer.ro/Meditatii-Chitara-in-Bucuresti.html.

Despre Călin Cyfer:
biografie muzică
alte detalii (meditație, dietă, sport, nomadism, etc.)

Referințe articol:
Daniel Levitin – The Organized Mind
Kelly McGonigal – The Willpower Instinct

Foto – George Grădinaru

10425948_675781815810772_2078100459_o


Vezi cuprinsul articolelor »

Abonează-te: rss | email | twitter | facebook | +