Cyfer a acordat un interviu pentru cotidianul naţional UNU . Nou apărut pe piaţă (31 octombrie 2008), ziarul UNU este un cotidian generalist din categoria quality, care pune accent pe mediul de afaceri. Interviul a apărut în 18 noiembrie 2008 în pagina de cultură.

Cunoscut mai mult ca şi chitarist al "Trenului de Noapte", trupã de blues constituitã în jurul virtuozului muzicuţist Marcian Petrescu, Cãlin Ţurcanu, alias Cyfer, este iniţiatorul a încã douã proiecte de succes: Cyfer's Sin, o echipã de muzicieni de succes, de live, care încântã spectatorii din cluburile de jazz-rock şi fusion-blues, precum şi o searã "Open Mike", de jam, ce se desfã[oarã în fiece marţi la clubul "Big Mamou", din Bucureşti, unde scena este deschisã chitariştilor şi soliştilor vocali prezenţi în salã, sã se alãture trupei "Cyfer's Sin" & Mircea Horvath (un spectaculos clãpar de blues şi rock). Pe lângã faptul cã Cyfer este la rândul lui un chitarist excelent, el contribuie la descoperirea de noi talente, promov`nd un numãr mare de instrumenti[ti care au urmat cursurile sale.
    
- Cum te-ai urcat în "Trenul de Noapte"?

Am fost surprins să citesc că trupa Trenul de Noapte caută chitarist pe RGC (situl comunităţii chitariştilor din România). Cum era vorba despre un proiect de blues şi despre Marcian Petrescu, unul dintre cei mai buni muzicuţişti de la noi, am devenit interesat de acest subiect. În seara acelei zile, l-am întâlnit pe Marcian la Open Microphone şi i-am propus sa colaborăm. În următoarea zi (miercuri), Marcian m-a sunat să-mi spună că avem concert ... vineri. De atunci totul e istorie.
    
- "Trenul" este un proiect... pasager? Cã tot suntem pe "calea feratã" a bules-ului...

Când începi un proiect, speri să aibă succes, iar dacă are succes nu prea mai poţi să cobori din "tren" pentru că merge prea repede.
    
- La începuturi erai cunoscut ca un chitarist de rock, chiar o luaseşi razna - fie-mi permis - spre death metal. Cum ai "eşuat" în blues?

Death Metal cântam la 16 ani şi eram basist-vocalist. Eram într-o gaşcă nebună care se numea Abandon. Apoi, fiecare dintre noi a evoluat altfel. Unii spre heavy metal, alţii spre punk, iar eu spre rockul anilor 70, gen puternic influenţat de blues. A fost doar o chestiune de timp până să ajung la rădăcinile acestui stil.
    
- Crezi cã blues-ul are viitor?

Faptul că foarte puţini muzicieni mai cântă blues aşa cum se cânta el în anii 20, 40 sau 70, ţine de un fenomen absolut natural. Bluesul este acum ingredientul care face multe stiluri mai interesante. Îl regăsim în RnB, funk, pop, rock, country.
    
- Vorbeşte-ne despre "Cyfer's Sin" şi "Open Mike".

Cele două proiecte au o legătură de fapt. Cyfer's Sin este ceea ce se numeşte în SUA un "jam band". Piesele din repertoriul nostru sunt "pigmentate" cu lungi improvizaţii. Concertele nu seamană între ele. Open Microphone este mai degrabă o extensie a proiectului Cyfer's Sin. Evenimentele Open Mike presupun o trupă gazdă, Cyfer's Sin, şi diverşi invitaţi, profesionişti sau amatori, avansaţi sau începători. Aceştia adaugă la rândul lor propria interpretare asupra pieselor din repertoriul serii.
    
- Crezi cã un chitarist atinge vreodatã desãvîrşirea?

Este posibil, eventual pe segmente mici din arta chitaristică. "Chitara" este un domeniu foarte vast, imposibil de stapânit într-o viaţă de om.
     
- Care ar fi "zeii" chitarii?

Nu există aşa ceva. Atunci când suntem începători în ale chitării şi ascultăm chitarişti buni, suntem uluiţi şi tindem să-i considerăm pe aceştia supranaturali. Pe măsură ce studiem instrumentul şi chitaristul respectiv începem să înţelegem cum a ajuns la acele abilităţi şi chiar să-i descoperim punctele slabe.
 
- Gãseşti mereu tinere talente în domeniu. Crezi cã în România este posibil ca aceştia sã ajungã la nivelul celor de afarã?

Deocamdată nu. Spre deosebire de generaţiile mai vechi, chitariştii de azi au în plus avantajul accesului facil la informaţii şi instrumente de foarte bună calitate, însă încă lipseşte publicul. Mă refer atât la factorul calitativ, cât şi la cel cantitativ. Atunci când chitaristul român va cânta zilnic în faţa unui public cunoscător şi pretenţios, va deveni din ce în ce mai bun, probabil la nivelul celor de afară.
    
- La noi existã o şcoalã de chitarã? Ca în Anglia, Italia, Spania, SUA etc.?

Glumeşti... La noi există doar chitarişti pionieri. Unii făcuţi în seria întâi, alţii în a doua, a treia sau a patra, iar ceilalţi... şoimii patriei.
    
- Se poate trãi în România din muzica rock, jazz, sau blues?

Se poate, la nivelul unui salariat decent, dar fără siguranţa locului de muncă. Noi muzicienii nu avem concedii cu plată şi nici al 13-lea salariu.
    
- Crezi cã va contribui acest val de concerte, cu marile trupe de rock, jazz şi blues la revitalizarea acestor domenii la noi?

Evident! Datorită promo-ului, aceste tipuri de concerte aduc foarte mult public mainstream, care are astfel o şansă să devină de nişă.
    
- Vor intra cândva aceste genuri muzicale în patrimoniul clasic? Mã gândesc cã dance-ul, manelele şi hip-hopul sunt la fel de trecãtoare pe cum era muzica disco altãdatã. Rockul, jazzul si bluesul, privite odinioarã ca muzicã uşoarã, iatã cã au rãmas şi se perpetueazã în cultura universalã.
    
Eu cred că este important că noi existăm aici şi acum. Nu mă interesează felul în care se vor raporta urmaşii noştri la aceste genuri şi nici nu cred că are vreo relevanţă.

Sursa: Ziarul Unu