| Calin Cyfer propune concerte fara fum în cluburi |
|
Unul dintre cei mai cunoscuți chitariști de blues din România, Călin Cyfer, a anunțat că va refuza orice concert în locații în care se fumează. Este o mișcare surprinzătoare, blues-rockul fiind un stil de muzică deseori asociat cu cluburile, fumatul și consumul de alcool. Deși decizia părea să-l scoată pe Cyfer din circuitul cluburilor, un prim eveniment fără fum va avea loc sâmbătă, 18 iunie, ora 22, în Big Mamou, celebru și bine afumat club bucureștean. La acest concert, fumatul în interiorul clubului va fi interzis. Decizia nu este îndreptată împotriva fumătorilor, Călin Cyfer invocând motive personale: „Activitatea mea concertistică în cluburile pline de fum ale patriei a trecut deja de 10 ani. Cred că e suficient volumul de fum inhalat pâna în acest moment, așa că am decis să iau o masura drastică: Din luna iunie (2011) nu voi mai concerta în locații în care se fumează.” Concertul Cyfer Band din Big Mamou va fi împărțit în trei reprize de 30 de minute, cu pauze de 15-20 de minute, astfel încât spectatorii să beneficieze de mai mult timp de fumat pe terasa clubului. Călin Cyfer devansează legea care interzice fumatul în toate spațiile publice. Pe 9 iunie a fost aprobat în Senatul României un proiect de lege în acest sens, fiind exceptate printr-un amendament cluburile, discotecile, barurile mai mici de 100mp. |
M-am întâlnit cu Alex Lambrino si Doru Diaconu în 30 septembrie 2005. În aceeasi zi am avut si prima repetitie si primul concert. Asa s-a format Cyfer's Sin.