| Blues Alternativ |
| miercuri, 04 octombrie 2006 | |
|
A trecut un an de când trupa Cyfer's Sin debuta pe scena underground bucureşteană. Dezvoltând blues-rockul clasic, trupa propune acum o versiune alternativă a acestuia, avangardistă, fară a-i altera rădăcinile. Primul concert în noua abordare va avea loc la clubul Big Mamou (Bucureşti), Vineri, 6 Octombrie, ora 22:00. Structura formaţiei este una la modă, chitară şi tobe (lipsind basul). Cei doi instrumentişti care intră în componenţa noii formule, Cyfer (chitară, voce) şi Doru Diaconu (tobe), creează live un sound complet folosind o tehnică adecvată şi suport electronic de actualitate. Prestaţia lor live este împărţită în două seturi, primul fiind rezervat creaţiilor proprii, iar al doilea pieselor clasice interpretate într-o manieră proprie. |